Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Camera Deputaţilor a respins moţiunea pe Educaţie

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 93 voturi pentru, 158 contra şi o abţinere, moţiunea simplă pe Educaţie depusă de deputaţii PNL şi intitulată "Educaţi România, nu o pesedizaţi!".

Moţiunea a fost dezbătută în şedinţa de luni.

Liberalii au solicitat, prin moţiunea simplă, demiterea ministrului Valentin Popa, iar textul preciza că Ministerul Educaţiei nu trebuie transformat într-un centru social în care să fie angajată clientela de partid. PNL a cerut ministrului Educaţiei să aducă garanţii că nu se vor închide şcoli, nu vor fi comasate clase, nu se va generaliza învăţământul simultan, nu vor fi disponibilizări în sistem (profesori sau personal auxiliar), nu vor mai exista întârzieri la plata salariilor şi că sunt suficiente fonduri până la sfârşitul anului pentru salarii. De asemenea, liberalii au solicitat parlamentarilor ca, dacă au probleme în circumscripţiile lor, să nu ezite să dea "o bilă neagră" Ministerului Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a respins acuzaţiile, susţinând că moţiunea iniţiată de liberali este "simplistă", cuprinde "atacuri şi etichetări" şi că lipsa argumentelor este suplinită prin violenţă de limbaj. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult