Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Interviu cu Lucian Boia despre anarhia care străbate planeta, despre Mihai Viteazul și daci

Your browser doesn't support HTML5 video.

Istoricul Lucian Boia a fost invitat în emisiunea ”Interviurile lui Vitalie”, realizată de corespondentul Pro TV Vitalie Cojocari și difuzată exclusiv online pe www.stirileprotv.ro.

Una dintre primele teme de discuție a vizat cea mai recentă carte a lui Lucian Boia, ”Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)”, publicată de Editura Humanitas, un volum destul de .. pesimist, care scoate în evidență, printre altele, faptul că nu ne aflăm într-o perioadă bună, avertizându-ne că ”un vânt de anarhie străbate planeta”.

”Lumea s-a fragmentat, sunt tendințe de tot felul, sunt multe nedreptăți, sunt multe frustrări. Uitați-vă în lumea arabă sau islamică ce se petrece. Chiar Uniunea Europeană nu se simte foarte bine, legat și de ieșirea Marii Britanii, de Brexit, și de afirmarea unor forțe extremiste, deocamdată nu chiar la limita dezastrului, dar sunt în ascensiune aceste forțe care, nu știu, vor să arunce în aer lucrurile.” - spune istoricul.

Întrebat care sunt pericolele reale cu care se confruntă omenirea în prezent, Lucian Boia a spus că, în opinia sa, dezastrul climatic este unul dintre cele mai importante.

”Dezastrul climatic care se prefigurează este poate lucrul cel mai îngrijorător. Vă dați seama, s-a înregistrat în vara asta temperaturi în sudul Franței de aproape 46 de grade. E incredibil. Cu multe grade peste recordurile istorice de până acum. Se topește într-un ritm alarmant calota graciară a Groenlandei. Pădurea amzoniană e sau era la un moment dat în flăcări. Și așa mai departe. Și întrebarea este dacă nu cumva e doar începutul unei dereglări climatice masive care ar putea să ducă la ..”

Citește și
Principele Nicolae, Regele Mihai
Emoționant. Care este cea mai iubită amintire a fostului principe Nicolae cu Regele Mihai

Vitalie Cojocari: Dispariția omenirii?

Lucian Boia: ”Teoretic. Nu îndrăznesc să merg atât de departe, dar e posibil, nu știu.”

Cu toate acestea, Boia este conștient de faptul că nimeni nu poate să știe ce se va întâmpla în viitor, indiferent ce predicții se vor face: ”Indiferent ce aș spune eu despre viitor, nici eu și nici nimeni altcineva nu o s-o nimerim. Viitorul va fi cum nu prea ne închipuim astăzi. Întotdeauna a fost așa.”

Lucian Boia este cunoscut și pentru faptul că a încercat să demitizeze anumite aspecte din istoria românilor, astfelmcă la un moment dat au apărut și unii detractori care nu au fost de acord cu ce a spus și a scris istoricul în cărțile sale.

”S-au supărat pentru că la noi s-a încetățenit și prin școală într-o oarecare măsură, dacă nu în primul rând prin școală, imaginea unei anumite istorii, a unui popor român care vine de departe, din antichitate, mereu uniți, Dacia văzută ca o entitate sudată, precum ar fi acum o națiune modernă, să spun.”

Vitalie Cojocari: Și nu era așa?

Lucian Boia: ”Păi nu era așa, fiindcă nu putem vorbi de națiui, de ideologie națională în antichitate. Nu putem vorbi nici în Evul Mediu. Deci națiunile sunt un fenomen care s-a petrecut pe harta Europei și apoi pe harta lumii întregi din secolul al 19-lea, hai să spunem începând chiar din secolul al 18-lea.”

Vitalie Cojocari: Atunci s-a format poporul român?

Lucian Boia: ”Poporul român s-a format odată cu limba română. De fapt, ce s-a format în mod incontestabil, poporul e un concept destul de rar, dar românii sunt cei care vorbesc românește, în fond, cam asta ar fi proba de a fi român. Ori asta s-a petrecut la începuturile Evului Mediu, bineînțeles și cu rădăcinile în antichitate. Se poate discuta.”

De ce și-a dorit Mihai Viteazul să unească Țările Române

 

Istoricul Lucian Boia este de părere că adevăratul motiv care l-a mânat pe Mihai Viteazul să unească Țările Române nu a fost naționalismul.

”Nu, în realitate nu avea această dorință sau dacă o avea nu o avea într-un spirit național, cum să spun. El a cucerit Transilvania, a cucerit Moldova în contextul cruciadei antiotomane, aș spune, că e o perioadă de conflict între monarhia habsburgică și alții ...și imperiul otoman. Deci trebuie încadrată, așezată, acțiunea lui Mihai Viteazul în acest context al Europei Centrale, al Europei de sud-est, nu e o aventură izolată, cum să spun ..

Intențiile lui, sigur că au fost acelea de aduna Țările Române, că astea le avea la dispoziție. Ce era să cucerească, monarhia habsburgică, imperiul german?

Ca să realizeze o mare coaliție antiotomană trebuia să devină vioara întâi, în acest context care pentru noi e un context românesc de tip național, dar pentru oamenii din epocă nu era așa ceva.” - spune istoricul în interviul acordat lui Vitalie Cojocari. 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult