Un vas de transport danez a anunţat că a salvat 113 migranţi în sudul Italiei
Nava, denumită Alexander Maersk, a schimbat cursul după ce a primit un semnal S.O.S. vineri dimineaţa, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Maersk Line, Mikkel Elbek Linnet, care nu a menţionat nici de unde anume au fost salvaţi migranţii şi nici când a fost primit semnalul de alertă, relatează Agerpres, citând AFP.
Nava se află în largul oraşului Pozzallo din Sicilia şi aşteaptă instrucţiuni de la centrul italian de coordonare a salvărilor pe mare, MRCC Roma.
Reacţia echipajului navei răspunde "unui cod de conduită tradiţional", potrivit lui Linnet. "Nu este pentru prima oară (când se întâmplă acest lucru)... ei au mai recuperat migranţi în ultimii ani cu două sau trei ocazii", a adăugat el.
Noul guvern populist italian, aflat la putere de trei săptămâni, vrea să reducă sosirile de migranţi la ţărmurile sale, refuzând să-şi deschidă porturile pentru navele organizaţiilor neguvernamentale care pleacă să-i recupereze pe migranţi de pe mare.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!