Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șapte funcţionari din Cuba au fost sancţionaţi, după ce au premiat, de Halloween, un participant deghizat în Hitler

Şapte funcţionari publici cubanezi au fost sancţionaţi după o petrecere de Halloween unde un participant costumat ca Adolf Hitler a câştigat premiul întâi.

Premiul acordat persoanei costumate în Hitler a generat critici pe reţelele de socializare, a anunţat sâmbătă Institutul Cubanez de Muzică, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Directorul adjunct al Agenţiei Cubaneze de Rock, responsabil cu programarea, a fost demis din funcţie, iar cei doi specialişti care au coordonat evenimentul au fost excluşi din instituţie", a anunţat organizaţia pe Facebook. Alţi patru funcţionari au fost supuşi unor „măsuri disciplinare".

Pe 28 octombrie, un participant îmbrăcat ca Hitler a câştigat premiul întâi la festivalul organizat la centrul cultural Maxim Rock din Havana.

Potrivit postului de presă pro-guvernamental Cuba Debate, ceremonia de decernare a premiilor a avut loc în „aplauze şi ovaţii în picioare", dar ulterior a provocat „critici şi o dezbatere care s-a răspândit în mass-media şi în opinia publică".

Citește și
Ozzy Osbourne, Sharon
FOTO. Ozzy Osbourne s-a costumat de Halloween în ... Kanye West. Sharon a avut doar o pernă pe piept

Sala, care a fost închisă de la incident, şi-a reluat activităţile sâmbătă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult