Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Oficial britanic: Rusia ar putea declanșa Al Treilea Război Mondial

Amenințările din partea Rusiei sunt în continuă creștere, a declarat Nick Carter, oficial britanic din Ministerul Apărării, noile „arme” fiind reprezentate de dezinformare și mercenari care pot duce chiar la un război.

Tehnici precum „dezinformarea, subversiunea, manipularea, asasinarea și bineînțeles, folosirea mercenarilor, care sunt ușor de nedeclarat” reprezintă cel mai mare pericol, a declarat Carter într-un interviu pentru BBC, conform The Moscow Times.

„Puteți vedea cum escaladarea (tensiunilor, n.r.) poate fi o posibilitate”, a adăugat Carter.

Rusia ar putea astfel să declanșeze un Al Treilea Război Mondial, consideră oficialul britanic.

Secretarul american de Stat Mike Pompeo a declarat că pentru a putea ține piept regimurilor autoritare precum China și Rusia, e nevoie de un efort comun al țărilor din NATO. Londra va găzdui un summit NATO luna viitoare, pentru a marca aniversarea de 70 de ani a Alianței.

Citește și
boris johnson
Raport privind ingerințele Rusiei în referendumul britanic din 2016, blocat de Boris Johnson

Între timp, președintele francez Emmanuel Macron consideră că NATO este „în moarte cerebrală” și a pus la îndoială angajamentele de bază ale alianței, parțial din cauza atitudinii Statelor Unite sub conducerea lui Donald Trump.

Carter a declarat că NATO este „o alianță cu extrem de mult succes”, care își schimbă strategiile pentru a combate amenințările.

Comitetul de Informații și Securitate din Parlamentul britanic a întocmit un raport privind presupuse ingerințe ale Rusiei în referendumul din Marea Britanie din 2016, dar prim-ministrul Boris Johnson a blocat publicarea acestuia până după alegeri, programate pentru data de 12 decembrie.

Carter a declarat că nu poate comenta pe acest subiect, dar este de înțeles că oamenii sunt îngrijorați de modul în care dezinformarea poate afecta procesul democratic.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult