Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mesajul întârziat și bizar transmis de Donald Trump faţă de moartea lui Navalnîi. „Suntem o națiune în declin”

Donald Trump, care şi-a atras critici în calitate de preşedinte al SUA pentru laudele aduse liderului rus Vladimir Putin, a făcut, luni, primul său comentariu public cu privire la moartea liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi.  

„Moartea subită a lui Aleksei Navalnîi m-a făcut să fiu din ce în ce mai conştient de ceea ce se întâmplă în Ţara noastră”, a scris Trump într-o postare pe reţelele sociale în care pare să facă legătura între deces şi propriile sale probleme juridice.

„Este o progresie lentă şi constantă, cu politicieni, procurori şi judecători CORUPŢI, din Stânga Radicală, care ne conduc pe o cale către distrugere. Frontierele deschise, alegerile falsificate şi deciziile extrem de nedrepte ale instanţelor de judecată DISTRUG AMERICA. SUNTEM O NAŢIUNE ÎN DECLIN, O NAŢIUNE CARE CADE! MAGA2024”, a scris fostul preşedinte care vrea să fie reales în noiembrie la Casa Alba şi face aluzie la acronimul campaniei sale (MAGA - Make America Great Again)

Vineri, preşedintele Joe Biden, ca şi principala rivală republicană a lui Trump, Nikki Haley, l-a învinuit direct pe Putin pentru moartea într-o colonie penitenciară aflată la nord de Cercul Polar a principalului opozant rus. „Putin este responsabil pentru moartea lui Navalnîi”, a declarat Biden fără echivoc.

Încă de vineri, de la anunţarea morţii lui Navalnîi, foşti preşedinţi şi membri de rang înalt ai Congresului din ambele partide l-au învinovăţit pe Putin pentru decesul, la 47 de ani, al celui mai proeminent lider al opoziţiei din Rusia. Însă Trump, favorit la nominalizarea republicană pentru a concura cu Biden în alegerile din noiembrie, rămăsese tăcut până luni.

Citește și
Iulia Navalnaia
Soția lui Aleksei Navalnîi se va întâlni luni cu miniştrii de Externe ai statelor UE, la Bruxelles

În timpul mandatului său la Casa Albă, în perioada 2017-2021, Trump şi-a exprimat admiraţia faţă de Putin.

Săptămâna trecută, el a sugerat că Statele Unite ar putea să nu-i mai protejeze de o potenţială invazie rusă.pe aliaţii din NATO care nu cheltuiesc suficient pentru apărare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult