Ce a pățit un șofer român care conducea în Germania un TIR cu găuri în cauciucuri
Camionul a fost oprit pentru că polițiștii au observat de la distanță parbrizul spart. Însă aceasta era cea mai mică problemă pe care o avea, relatează Westfälische Nachrichten.
Polițiștii au declarat că TIR-ul avea atât de multe probleme încât ar trebui scos din circulaţie şi radiat. De altfel, ei au dispus pe loc sechestrarea autovehicului.
TIR-ul a fost oprit pe autostradă, în apropiere de Munster, după care a fost escortat într-o parcare unde a fost supus unei inspecţii tehnice. Inspectorul a râmas uluit. TIR-ul avea eşapamentul distrus complet, sistemul antiblocare al frânelor nu funcţiona deloc, iar sistemul de direcţie era defect.
În plus, roţile nu mai aveau deloc frâne, iar cauciucurile erau uzate și cu găuri.
Şoferul român de 30 de ani a fost amendat, la fel şi patronul camionului, tot un român. TIR-ul a fost sechestrat în parcare.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!