Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Adulterul, scos de pe lista infracţiunilor în India

Curtea Supremă din India a decis adulterul nu mai este o infracţiune, declarând legea veche din timpul erei coloniale drept "neconstituţională" şi "discriminatorie", relatează Al Jazeera.

Potrivit hotărârii judecătoreşti, legea veche de 158 "perpetua statutul de subordonare al femeii, nega demintatea şi autonomia sexuală, şi este bazată pe stereotipuri ce ţin de sex".

Prevederile legii interziceau relaţiile sexuale dintre un bărbat şi o femeie căsătorită. În cazul bărbaţilor, gestul putea fi sancţionat cu până la cinci ani de închisoare, iar femeilor le era interzis să facă plângeri. În plus, nu puteau fi nici trase la răspundere.

"Adulterul poate fi motiv pentru probleme de natură civilă, inclusiv destrămarea căsniciei, dar nu poate fi o infracţiune. Adulterul ar putea să nu fie cauza unei căsnicii nefericite, dar ar putea fi rezultatul unei căsnicii nefericite", a precizat unul dintre judecătorii care au luat decizia.

Decizia este rezultatul unei petiţii depuse în 2017 de către un om de afaceri.

Citește și
Erdogan
Preşedintele Erdogan vrea ca adulterul să devină faptă penală în Turcia

Guvernul indian s-a arătat nemulţumit de decizie, motivând că adulterul poate eroda "sfinţenia unei căsătorii şi a societăţii per ansamblu".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult