Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Aproape 30% dintre tinerii din Generația Z și-ar schimba locul de muncă, urmați de Millenials. De ce sunt nemulțumiți STUDIU

Numărul angajaților din România care plănuiesc să-și schimbe locul de muncă în următoarele 12 luni a crescut în 2023, iar cei mai nemulțumiți de job-ul actual sunt tinerii din Generația Z (28%), urmați de Millenials (22%).

Rezultatele sunt cuprinse într-un studiu PWC România, care relevă faptul că numărul total al celor care își doresc un alt loc de muncă a crescut cu două procente față de anul trecut, până la 18%. Cu alte cuvinte, unu din șase români vor să renunțe la jobul actual.

 "Încetinirea creșterii economice și inflația au erodat puterea de cumpărare la un nivel record în ultimii zece ani, afectând veniturile angajaților. În timp ce companiile au făcut în general eforturi de a atenua impactul acestui mediu economic prin majorări salariale, creșterile continue de prețuri din ultimii doi ani au determinat mulți angajați să ia în considerare schimbarea locului de muncă.

Nivelul de satisfacţie faţă de locul de muncă continuă să scadă

Astfel, în plus față de impactul multiplelor crize asupra economiei, care necesită transformarea modelelor de afaceri, companiile trebuie să-și ajusteze politicile de resurse umane", a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner, PwC România.

În acest context, procentul angajaților din România al căror salariu acoperă doar cheltuielile curente a crescut de la 55% la 57% în acest an, iar 13% spun că le este dificil să plătească facturile lunar.

Citește și
job de vară remote vacanta
Joburi pe timp de vară. Unde te poți angaja ca student

În același timp, procentul angajaților care doresc să solicite o creștere salarială a crescut ușor, de la 40% în 2022 la 41% în acest an, în timp ce procentul celor care doresc să solicite o promovare a scăzut de la 39% la 31%. Pentru a-și suplimenta veniturile, 10% din angajații din România spun că au un al doilea loc de muncă, mai puțin decât cifra globală de 16%.

Consecinţa este că nivelul general de satisfacţie faţă de locul de muncă continuă să scadă. 53% dintre respondenţii locali se declară mulţumiţi, cu 1% mai puţini decât anul trecut.

 "Nivelul general de satisfacţie la locul de muncă a scăzut în comparaţie cu anii precedenți, din cauza multor factori. Problemele economice, războiul, incertitudinea din domeniul sanitar şi socială din perioada pandemiei au amplificat anxietatea, epuizarea şi, în final, nemulţumirea”, spun reprezentanții PWC România.

Pentru a câștiga angajamentul angajaților, companiile ar trebui să acorde o importanță mai mare stării de bine a acestora, “să conştientizeze schimbările şi să aibă o abordare diferită” a relației cu angajații.

Companiile au metode de recrutare învechite, iar angajații nu înțeleg urgența îmbunătățirii abilităților

Într-o piață competitivă a muncii, angajatorii pierd talente valoroase din cauza abordărilor depășite în recrutare și dezvoltare. De exemplu, 37% dintre angajații români chestionați spun că au abilități care nu reies în mod evident din diplomele sau denumirile joburilor deținute anterior, iar 25% spun că angajatorii se concentrează prea mult pe experiența anterioară și prea puțin pe abilități, pe care le-ar putea utiliza în beneficiul companiei.

În plus, 31% dintre angajații români spun că diplomele lor nu sunt relevante pentru locul lor de muncă, iar alți 37% au indicat că au pierdut oportunități deoarece nu cunoșteau persoanele potrivite care să le recomande.

Noile tehnologii vor afecta, anual, până la zece la sută din locurile de muncă

"Estimările arată că noile tehnologii vor afecta, în fiecare an, între 5 și 10% din locurile de muncă din fiecare organizație. Această situație ar putea deveni și mai complicată - având în vedere entuziasmul, dar și îngrijorările legate de inteligența artificială - și va necesita o pregătire tot mai sofisticată, care să includă nu doar abilități tehnice, ci și abilități umane precum creativitatea, comunicarea, gândirea critică și rezolvarea problemelor. Abilitățile umane nu pot fi înlocuite de un algoritm și ajută oamenii să se adapteze la noul context și noile tehnologii", spune Oana Munteanu, Director People & Organisation, PwC România.

Pe de altă parte, doar 37% din angajați sunt de acord cu faptul că abilităţile necesare pentru a avea succes la locul de muncă se vor schimba în mod semnificativ în următorii cinci ani, şi doar 42% spun că au o idee clară despre cum se vor schimba acestea, în acest interval.

Generațiile tinere sunt mai optimiste în ceea ce privește impactul AI asupra carierei lor

Respondenții la sondaj par a fi în mare măsură optimiști cu privire la inteligența artificială și citează mai frecvent impactul pozitiv al acesteia, decât pe cel negativ. Mai mult de jumătate (57%) dintre angajații români au ales cel puțin o afirmație pozitivă cu privire la impactul AI asupra carierei lor, cum ar fi că le va crește productivitatea, va aduce oportunități de a învăța noi competențe sau va crea oportunități de angajare - în timp ce o treime (33%) au ales cel puțin o afirmație negativă.

Sondajul relevă, de asemenea, discrepanțe demografice în ceea ce privește atitudinea angajaților față de inteligența artificială. Cei din generațiile Baby Boomers (59-68 de ani) și Gen X (43-58 de ani) sunt mult mai predispuși să se aștepte ca AI să nu aibă impact asupra carierei lor - 39% și, respectiv, 29%, comparativ cu 21% din Generația Z și 26% din Millennials.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult