Bunica îi crește în grajd, după ce mama i-a părăsit. De ce se teme cel mai mult

Galerie foto

Cum îi puteți ajuta pe Andrada și Beni:

Fundația World Vision România, Delia Dumea: 0741.668.485 www.worldvision.ro ; www.painesimaine.ro

Oricât ne-ar fi de greu, nu uitaţi că sunt alţii mult mai în nevoie. Este şi cazul fetiţelor şi băieţilor ai căror părinţi şi-au croit drum departe de ei şi de ţară.

Ştirile Pro TV lansează campania ”Salvaţi copiii României''. Se fac aproape două decenii de când vorbim despre ei, dar nu am învăţat, din păcate, să le alinăm rănile sufleteşti.

În acest reportaj, îi cunoaşteţi pe Andrada şi Beni. Lăsaţi în voia sorţii încă de la naștere de mamă şi uitaţi de tatăl biologic, cei doi frați sunt crescuți în prezent de bunică.

Citește și

O fetiță de 12 ani se luptă cu o boală gravă. Cum puteți face donații, inclusiv prin SMS

Andrada are opt ani, iar fratele ei Beni, zece. I-am găsit într-un grajd, pe o canapea improvizată. Zâmbitori, unul lângă altul şi fiecare cu câte un pui în braţe. După gesturi îţi dai seama că sunt copii care tânjesc după afecţiune. De când au venit pe lume, îi creşte bunica. Mama i-a văzut doar câteva ore. În TOŢI aceşti ani.

Reporter: ”Cine are grijă de voi?” Andrada: ”Mamaia.” Reporter: ”Și mama unde e?” Andrada: ”E plecată în Danemarca.”

Bunica: ”Aici nu stă mai mult de o oră când vine.”

Tânăra are numai 25 de ani şi nu mai vrea să audă de România. Bunica pune atitudinea ei pe seama faptului că ambii copii au venit pe lume pe când ea era minoră. Nu avea cum să înţeleagă ce înseamnă să fii mamă.

Bunica: ”De când s-au născut, fata am adus-o din maternitate, că atlfel mi-o lăsa maică-sa acolo. Era tânără, 15 ani avea când a născut băiețelul, pe urmă la 2 ani a născut fata. Mi-am zis că mă duc să o aduc acasă, decât să rămână acolo, e păcat de la Dumnezeu, nu pot să o las acolo.”

Bunica şi cei doi copii duc un trai de nimic. Femeia lucrează cu ziua, în sat, ca să fie sigură că are ce să le pună pe masă, că îi poate îmbrăca şi trimite la şcoală. Însă, condiţiile sunt vitrege. Stau într-o singură cameră amenajată - mult spus amenajată! - dintr-o cocină, fără curent electric şi apă.

Bunica: ”Lumina nu avea. Avem becul ăsta și merge pe baterii.”

Au televizor și frigider, dar nu au curent. Speră ca într-o zi să aibă lumină. Şi aşa, femeia se ambiţionează ca nepoţii ei să ştie carte.

Învățătoare: ”Vin la şcoală, nu lipsesc, îi trimite în fiecare zi. Nu au current electric. Bineînţeles că ei vin, copiii, călcaţi, curaţi pentru că merge în vecini, merge şi calcă.”

Învătătoare:  ”Copiii sunt foarte darnici, chiar dacă sunt sărăcuţi, din ce au din aia dau şi ei printre alţii, se simt foarte bine în momentul în care cineva se bucură de ceea ce au primit de la ei ”

Reporter: ”De ce vă este cel mai teamă?” Bunica: ”Să nu mă îmbolnăvesc, ca să pot să stau lângă ei, să mă ție Dumnezeu.”

Până la liceu, Andrada şi Beni au învăţat, de mici, ce înseamnă un ban muncit.

Bunica: ”Îi iau la cules de zarzăre, la struguri, toamna. Beni a fost la cărbuni. A cărat cu roaba.

Dacă nu îi învăţăm, doamnă, de mici, nu mai fac nimic, mai ales acum cum au ieşit telefoanele pe ei, nu mai, gata, nu mai faci nimic cu ei.”

Andrada şi Beni ilustrează un fenomen greu de stopat. În prezent, sute de mii de copii români au cel puţin un părinte plecat în străinătate. Spunem sute de mii, pentru că şi statisticile sunt aproximative. Dezastrul taie apăsat în sănătatea şi viitorul acestei ţări.

Concret, datele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție relevă o creștere semnificativă, de la 85.000 de copii lăsaţi de izbelişte, în decembrie 2015, la aproape 95.000, în aceeaşi lună, doi ani mai târziu. Pe de altă parte, cifrele obținute de Ministerul Educației, de la Inspectoratele Școlare Județene, spun altceva: aproape 160.000 de elevi se regăsesc în această situaţie.

Nici aşa nu avem tabloul complet. Pentru că lipsesc din calcule copiii de grădiniţă, cei ţinuţi acasă, dar şi cei care au abandonat.

Invariabil, mai există un reper. Valul anterior de minori, uitaţi de părinţi în România, odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Vorbim despre perioada 2007-2008, când studiile arătau că din 350.000 de copii cu părinţii migranţi, 126.000 aveau şi mama şi tatăl în străinătate.

Gabriela Alexandrescu, ”Salvați Copiii”: ”Cred că România nu îşi mai permite în situaţia actuală, când natalitatea e foarte scăzută, când migraţia e foarte mare, să nu investească în fiecare copil pe care îl are şi cred că investiţia în educaţie trebuie regândită.

Alocaţiile astea sociale care se dau nu schimbă cu prea mult situaţia familiilor care sunt sărace, ar trebui regândit şi ţintit, responsabilizaţi oamenii care primesc un suport din partea statului sau a comunităţii, dar mai bine gândit ajutorul mai substanţial ca valoare şi mai lung în timp. Trebuie timp, atenţie, şi suport pentru familiile care sunt în dificultate, dar investiţiile în copii trebuie să fie o prioritate. Trebuie să avem nişte sisteme mult mai solide, trebuie o colaborare inter-instituţională, pentru că acum copilul se pierde intre instituţii.”

Iar instituţiile nu au o apăsare să ignore soarta acestei pături sociale. Altfel, needucată şi uşor de manipulat în momente-cheie.