Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Cum ajutăm copiii să meargă la școală

Sărăcia și abandonul școlar sunt două dintre principalele probleme cu care se confruntă mult prea mulți copii.

Potrivit datelor UNESCO, România se află pe locul doi în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul celor care au vârsta potrivită pentru școală, dar nu sunt înscriși în ciclul primar.

Iar unul dintre cele mai mari obstacole pe care copiii din comunitățile vulnerabile le întâlnesc în demersurile lor de învățare este lipsa hranei adecvate. Melania Medeleanu, fondatoarea Asociației Zi de BINE, subliniază că "e greu să înveți pe stomacul gol. Când știi că 1 din 10 copii din România merge la culcare flămând, nu te mai întrebi de ce performanțele școlare sunt la nivelul actual". Absența hranei și strictului necesar, precum îmbrăcămintea și rechizitele școlare, creează un cerc vicios care poate duce la abandonul școlar. Cei care nu au acces la aceste resurse de bază au dificultăți în a participa la școală în mod regulat și a se implica în procesul de învățare, iar acest lucru duce, în timp, la rezultate academice slabe și la lipsa motivației pentru a continua educația.

Meniul Zilei de Mâine

Pentru a contribui la viitorul copiilor din România, Grupul Sphera și KFC, unul dintre brandurile din portofoliul său, au creat platforma "Meniul Zilei de Mâine", care se concentrează pe două aspecte esențiale: alimentația și educația. În luna iunie, platforma a fost lansată în parteneriat cu organizația SOS Satele Copiilor, pentru a veni în ajutorul a 77 de copii din familii vulnerabile din județul Teleorman.

A doua etapă a proiectului constă în colaborarea cu Asociația Zi de BINE: “Ne-am bucurat mult când Sphera s-a alăturat inițiativei noastre și a decis să ne sprijine pentru a-i ajuta pe acei copii pentru care o masă caldă chiar contează. O masă caldă, ajutor la lecții, susținere și sprijin - acestea sunt lucrurile pe care le oferim lunar pentru o parte dintre copiii susținuți de Asociația Zi de BINE și de Grupul Sphera".

Prin eforturile comune ale celor două părți, viziunea platformei s-a concretizat în renovarea unei săli de clasă dintr-o școală generală din București și furnizarea de resurse educaționale și alimentare. Aceste resurse sunt oferite de Asociația Zi de BINE cu sprijinul financiar al KFC, care a pus la dispoziția Asociației infrastructura restaurantelor sale din țară pentru instalarea cutiilor de donații. Astfel, clienții pot susține proiectul prin donații, fără a fi condiționați de achiziția unui produs, iar fondurile colectate sunt ulterior direcționate către Asociație pentru a acoperi nevoile copiilor. Acest demers este parte a unui angajament pe termen lung de a ajuta o serie de elevi pe parcursul anului școlar 2023-2024, oferindu-le astfel o șansă reală la un viitor mai bun.

Împreună pentru mâine

Pentru a oferi copiilor din mediile defavorizate din România siguranța Zilei de Mâine, susținerea și implicarea societății sunt esențiale, iar colaborarea dintre Grupul Sphera și Asociația Zi de BINE este un astfel de exemplu.

"Meniul Zilei de Mâine" este mai mult decât un simplu concept; este o perspectivă optimistă asupra educației și bunăstării copiilor din România. - Melania Medeleanu

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult