AEP: Informaţiile vehiculate privind corectitudinea listelor electorale permanente sunt false

62544076
Shutterstock

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) precizează că informaţiile vehiculate privind corectitudinea listelor electorale permanente sunt false.

 

Totodată, Ministerul de Interne arată că datele din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor se actualizează pe baza documentelor oficiale. Astfel, în 10 mai, în RNEP erau înregistrate 8.463 de persoane cu vârsta peste 100 de ani. ”Această cifră reflectă situaţia administrativă reală şi nu indică erori sau nereguli. Sistemul informatic al R.N.E.P. nu deduce decesul unei persoane pe baza vârstei, ci doar pe baza documentelor oficiale transmise”, adaugă MAI.

”Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) atrage atenţia că informaţiile vehiculate în spaţiul public referitoare la corectitudinea listelor electorale permanente sunt false şi precizează că nu a fost primită nicio comunicare oficială de la vreo formaţiune politică referitoare la existenţa unor situaţii punctuale privind persoane decedate care ar figura pe listele întocmite pentru scrutinul din data de 18 mai 2025”, a afirmat AEP, duminică după-amiază, într-un comunicat de presă.

Structura și actualizarea Registrului electoral

Totodată, autoritatea a precizat că:
• Fiecare cetăţean român care a împlinit vârsta de 18 ani şi care are drept de vot figurează în Registrul electoral.
• Fiecare alegător figurează în Registrul electoral o singură dată.
• Datele care se înscriu în Registrul electoral provin de la mai multe entităţi ale statului român.
• Datele cetăţenilor care sunt înscrişi sau sunt radiaţi din oficiu în Registrul electoral sunt furnizate de structurile Ministerului Afacerilor Interne, astfel:

  • înscrierea în Registrul electoral a cetăţenilor români care au împlinit sau împlinesc vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv se face, din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor,
  • după dobândirea cetăţeniei române, persoanele care au 18 ani împliniţi sunt înscrise în Registrul electoral, din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor,
  • Direcţia Generală de Paşapoarte comunică Autorităţii Electorale Permanente datele privind fiecare alegător român care şi-a stabilit domiciliul în străinătate, pentru a fi înscris în Registrul electoral.
    • Actualizarea datelor cetăţenilor înscrişi în Registrul electoral revine primarilor sau persoanelor împuternicite de aceştia. Activităţile de actualizare includ modificările de domiciliu, schimbarea numelui, stabilirea reşedinţei, precum şi radierile în caz de deces, de pierdere a cetăţeniei române, de interzicere a exercitării dreptului de a alege sau de punere sub interdicţie.
    • Evidenţa alegătorilor în Registrul electoral este un proces în continuă evoluţie, datele schimbându-se de la zi la zi, fapt care se reflectă în comunicatele pe care Autoritatea Electorală Permanentă le publică lunar, pe site-ul propriu, www.roaep.ro, cu privire la numărul alegătorilor înscrişi în Registrul electoral.
    • AEP furnizează numărul tuturor cetăţenilor români cu drept de vot, care deţin acte de identitate eliberate de statul român, indiferent unde aceştia au locuinţa stabilă (în ţară sau în străinătate). Acest număr este un număr cert şi verificabil în orice moment, prin numărarea actelor de identitate emise de statul român. Cetăţenii români plecaţi din ţară, care îşi păstrează actele de identitate în care figurează domiciliul în România, rămân înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu în România.

Autoritatea Electorală Permanentă adaugă că a comunicat, în 13 mai, situaţia numărului de alegători valabil pentru alegerea preşedintelui României din 18 mai 2025.

Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente

Astfel, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente este 17.988.218 cetăţeni. Numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 1.016.327 de persoane.

Numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul prin corespondenţă prin înregistrarea pe site-ul www.votstrainatate.ro şi sunt înscrişi în listele electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondenţă este de 6.085 de cetăţeni. Numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul la secţia de votare prin înregistrarea pe site-ul www.votstrainatate.ro şi sunt înscrişi în listele electorale permanente din străinătate este de 2.235 de cetăţeni.

Numărul total al persoanelor care au dreptul de vot interzis este de 20.326 de cetăţeni.

”De asemenea, AEP precizează că arhitectura electorală instituţională asigură toate condiţiile pentru funcţionarea optimă a sistemelor şi aplicaţiilor informatice utilizate la turul al doilea al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025. Instituţiile implicate în organizarea procesului electoral din anul 2025 au luat toate măsurile pentru a asigura desfăşurarea unor alegeri libere, corecte şi transparente, în acord cu cele mai înalte standarde democratice europene şi internaţionale. Autoritatea Electorală Permanentă asigură alegătorii că toate cerinţele operaţionale stabilite de către AEP, Biroul Electoral Central şi Institutul Naţional de Statistică au fost implementate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale în vederea utilizării sistemelor IT&C securizate pentru buna desfăşurare a procesului electoral din data de 18 mai 2025”, subliniază AEP.

Informații în timp real privind prezența la vot și rezultatele

Datele privind prezenţa la vot pot fi vizualizate în timp real pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente - https://prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secţie de votare. Rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secţiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeaşi pagină, imediat după încheierea şi transmiterea digitală a acestora.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Interne a transmis precizări referitoare la acurateţea datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor.

”Administrarea datelor din R.N.E.P. respectă strict prevederile legale în vigoare. Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 actualizarea informaţiilor privind identitatea, domiciliul, reşedinţa şi starea civilă se realizează exclusiv pe baza documentelor oficiale emise de serviciile publice comunitare locale sau de oficiile consulare, pe baza acestora fiind înregistrate prompt, inclusiv decesele”, a arătat ministerul.

Conform ultimelor analize, în 10 mai 2025, în R.N.E.P. erau înregistrate 8.463 de persoane cu vârsta peste 100 de ani.

”Această cifră reflectă situaţia administrativă reală şi nu indică erori sau nereguli. Sistemul informatic al R.N.E.P. nu deduce decesul unei persoane pe baza vârstei, ci doar pe baza documentelor oficiale transmise”, a precizat MAI.

Datele din R.N.E.P. sunt puse la dispoziţia autorităţilor electorale în mod gratuit, transparent şi în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 679/2016 (GDPR). Orice cerere de informaţii statistice este procesată cu celeritate, respectând normele privind protecţia datelor cu caracter personal.

R.N.E.P. este actualizat pe baza informaţiilor furnizate de serviciile publice comunitare şi oficiile consulare, asigurând astfel acurateţea datelor utilizate în procesele electorale.

”Facem apel la responsabilitate. În contextul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, MAI îndeamnă cetăţenii şi reprezentanţii mass-media să verifice informaţiile exclusiv din surse oficiale şi să evite diseminarea sau amplificarea informaţiilor neverificate”, a subliniat MAI.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Un cuplu a mers la vot, direct după nuntă. „Să încercăm să schimbăm România într-o Românie de calitate”

Unii dinte votanții care merg duminică la urne au motive particulare ca să ridice din sprâncene a mirare sau să că se amuze. Motivul? Secțiile cu numere simbolice, precum 666, 777 sau 13 - cu ghinion sau cu noroc!

Cum s-au văzut alegerile prezidențiale 2025: Ziua decisivă pentru România, surprinsă în imagini

Românii din țară și diaspora se prezintă astăzi la urne pentru a decide cine va fi viitorul președinte al României, într-un scrutin electoral crucial pentru direcția politică a țării în următorii ani.

Mesajul unui român de 103 ani care a mers hotărât la vot. „Poate vom brodi vreun președinte mai bun”

Cei mai longevivi români dau exemplu de spirit civic: în comuna Pardoși (Buzău), unde trăiesc mulți octogenari, prezența la vot a depășit 30% până la prânz. La Mânzălești, un bărbat de 103 ani a mers la urne, convins că votul e o datorie civică.

Recomandări
Mugur Isărescu: Inflația va scădea semnificativ după vârful din 2026. Prognoza pentru finalul lui 2027

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a explicat că inflația ar urma să scadă în decursul anului 2026, ajungând ca în decembrie să ajungă la 6,1%, urmând ca atingerea țintei asumate să aibă loc abia în 2027.

Schimbări la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Calendarul examenelor va fi modificat în 2027, sistem diferit de evaluare

Ministerul Educației și Cercetării propune reguli noi pentru evaluarea lucrărilor de la Evaluarea Națională și Bacalaureat din 2027, dar și un nou calendar la BAC potrivit căruia probele ar urma să aibă loc mai devreme, din cauza temperaturilor ridicate.

Au trecut 100 de zile de când România are un guvern demis. Scurtă cronologie a evenimentelor politice

Astăzi se împlinesc 100 de zile de când România nu mai are un guvern cu puteri depline. Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis la data de 5 mai 2026, în urma unei moțiuni de cenzură.