LIVE TEXT și VIDEO. Kamala Harris vs Donald Trump, în dezbaterea prezidențială de la ABC News. Cine a câștigat

×
Codul embed a fost copiat

Kamala Harris şi Donald Trump au fost faţă în faţă pentru prima dată într-o dezbatere prezidențială. Cei doi candidați au dat un test care s-ar putea dovedi decisiv, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale 2024 din SUA.

Republicanul Donald Trump şi vicepreşedintele democrat Kamala Harris s-au întâlnit pentru prima dată în cadrul singurei dezbateri dintre ei, programată în campania prezidenţială din SUA, un moment-cheie într-o competiţie strânsă.

O astfel de probă, în iunie, s-a dovedit a-i fi fatală politic preşedintelui Joe Biden, care s-a retras din cursă, la presiunea partidului, după o prestaţie dezamăgitoare în faţa fostului preşedinte Trump, versat în faţa camerelor de televiziune.

Dezbaterea a început la ora locală 21.00 (miercuri, 4.00, ora României) și rămâne de văzut care vor fi efectele acestei confruntări televizate, cine a câștigat această luptă electorală - fiind o bătălie care se poate câștiga chiar și la o diferență de doar câteva procente.

Deja, Trump a suferit prima lovitură de imagine. Imediat după ce s-a încheiat confruntarea televizată, superstarul muzicii pop Taylor Swift a transmis oficial sutelor de milioane de fani ai săi că o votează pe Kamala Harris pentru președinția SUA.

Citește și
„Plecați de lângă mine”. Ucraineni scoși din cluburi de noapte și forțați să se înroleze în armată

 

+++

"A fost cea mai bună dezbatere pe care am avut-o vreodată", le-a spus Trump jurnaliștilor imediat după dezbatere, într-un spațiu care a fost organizat special pentru presă, în afara studioului ABC.

"Cred că a fost cea mai bună dezbatere pe care am avut-o vreodată", a spus Donald Trump, potrivit Sky News.

"O dezbatere foarte importantă", a adăugat el. "A fost foarte interesantă și a arătat cât de slabi sunt, cât de patetici sunt", a spus el.

Trump a mai afirmat că nu are nicio idee despre susținerea Kamalei Harris de către Taylor Swift. El a repetat replicile republicanilor conform cărora moderatorii au fost părtinitori și a fost "trei contra unu", afirmând că sondajele sugerează că s-a descurcat foarte bine.

Pe de altă parte, nu este surprinzător faptul că Michelle Obama  (amintiți-vă, Joe Biden a fost vicepreședintele soțului ei) crede că Kamala Harris a fost câștigătoarea dezbaterii. 

”După dezbaterea din această seară, nu ar trebui să existe nicio îndoială - fără discuție - @KamalaHarris este singurul candidat din această cursă care este pregătit să fie președinte. Îi îndemn din nou pe toți să își suflece mânecile și să FACĂ CEVA - să sune la bancă, să bată la uși, să vorbească cu oricine și cu oricine cunoașteți și să îi îndemnați să voteze pentru Kamala Harris și Tim Walz. Fiecare vot va conta în ceea ce va fi o cursă strânsă. Nu ne putem permite să avem pe nimeni care să stea pe margine. Miza este pur și simplu prea mare.” - a scris pe rețeaua X Michelle Obama.

Kamala Harris a afirmat marţi seară că Donald Trump "este de râsul" liderilor mondiali şi că acesta poate fi manipulat de "dictatori".

Trump a încercat, în schimb, să câștige electoratul sceptic din suburbii - multe dintre ele femei - electorat care este dezamăgit de stilul impetuos de conducere al lui Trump și de înclinația sa spre insulte.

Fostul președinte refuză în continuare să accepte pierderea alegerilor din 2020 în fața lui Biden și a susținut în mod fals că migranții haitieni din orașul Springfield, Ohio, fură câinii și pisicile de companie ale oamenilor și le mănâncă.

Dezbaterea de 90 de minute s-a desfășurat în Centrul Național Constituțional din Philadelphia.

În conformitate cu regulile negociate de ambele campanii, nu a existat audiență live, iar microfoanele candidaților au fost dezactivate atunci când nu era rândul lor să vorbească. 

Prima strângere de mână, Harris și Trump

La începutul dezbaterii, vicepreședintele Kamala Harris a pășit pe scenă și s-a prezentat: "Kamala Harris", apoi a întins mâna și a dat mâna cu Donald Trump.

În primul său răspuns, Harris a spus că tarifele comerciale ale lui Trump ar crea efectiv o taxă pe vânzări pentru clasa de mijloc. Apoi, ea l-a acuzat pe Trump că a prezidat cel mai grav atac asupra democrației americane de la Războiul Civil - revolta de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021. Și l-a acuzat pe fostul președinte că le spune femeilor ce pot face cu corpul lor.

Dar Harris s-ar putea să-l fi enervat cel mai mult pe Trump când l-a criticat pentru prestația sa la mitinguri, menționând că mulți oameni pleacă adesea mai devreme.

Trump a fost în mare parte calm și s-a apărat de fiecare acuzație, dar s-a arătat deranjat de comentariul ei despre mitinguri. El a insistat că evenimentele lui sunt mai mari decât ale ei și a părut să devină din ce în ce mai furios, pe măsură ce dezbaterea a continuat.

LIVE TEXT - sinteza declarațiilor

La începutul dezbaterii, Donald Trump pare mai stăpân pe sine, în timp ce Kamala Harris pare ușor emoționată.

Prima întrebare: "Credeţi că situaţia americanilor este mai bună decât acum patru ani?"

Kamala Harris: Ce am făcut până acum a fost să curățăm mizeria lăsată de Donald Trump după ce a fost președinte: șomaj, o pandemie. Donald Trump nu are niciun plan pentru voi, ci doar pentru cei bogați din SUA.

 „Am fost crescută ca un copil din clasa de mijloc şi sunt de fapt singura persoană de pe această scenă care are un plan care vizează ridicarea clasei de mijloc şi a oamenilor muncii din America. Cred în ambiţia, aspiraţiile şi visele poporului american şi de aceea îmi imaginez şi am de fapt un plan pentru a construi ceea ce eu numesc o economie a oportunităţilor”, a răspuns Harris.

De asemenea, ea a ţinut să atace politica fiscală a lui Trump:

„Adversarul meu, pe de altă parte, planul său este de a face ceea ce a făcut şi înainte, şi anume să ofere o reducere a impozitelor pentru miliardari şi marile corporaţii, ceea ce va duce la o creştere cu 5 miliarde de dolari a deficitului Americii. Adversarul meu are un plan pe care eu îl numesc Taxa Trump, care ar fi o taxă de 20% pe bunurile de zi cu zi pe care vă bazaţi. Economiştii au afirmat că această taxă a lui Trump ar însemna, de fapt, pentru familiile din clasa de mijloc, cu aproximativ 4 000 de dolari mai mult pe an, din cauza politicilor şi ideilor sale cu privire la ceea ce ar trebui să fie pus pe spatele oamenilor din clasa de mijloc care plătesc pentru reducerile de taxe pentru miliardari”, a spus Kamala Harris, care a început dezbaterea pe un ton ferm şi deloc intimidat.

Donald Trump: Eu am adus prosperitate, iar pandemia din 2020 nu se compară cu cea de acum 100 de ani când au fost milioane de morți. Harris nu are niciun plan, sunt doar patru propoziții. Harris este o marxistă, tatăl ei a fost un marxist. O știe toată lumea. O imigrație rea este ce se poate întâmpla mai rău pentru economia noastră.

Tema avortului 

Donald Trump: cred doar în câteva excepții – când viața mamei este pusă în pericol sau sarcina este rezultatul unui viol. Fiecare stat votează pentru fiecare cetățean al lui.
Kamala Harris  - ceea ce a spus Trump este o minciună. Donald Trump nu ar trebui să îi spună unei femei ce să facă cu corpul ei.

Despre imigrație

Kamala Harris: Sunt singurul procuror care a declanșat urmărirea penală a unor organizații transnaționale criminale care au introdus arme și imigranți în SUA. Republicanii au blocat legea. Dacă te uiți la Trump vei vedea că nu vorbește despre nevoile și dorințele tale.

Donald Trump: Țara nostră este pierdută. Administrația lor a permis ca milioane și milioane de oameni să intre în SUA ilegal. Uitați-vă la orașele noastre! În Springfiled, Ohio imigranții mănâncă pisicile și câinii oamenilor noștri. (Moderatorul intervine și spune că nu există confirmări din partea City Manager-ului ale acestei situații). Dacă Harris ajunge președinte, țara noastra va deveni o Venezuela pe steroizi. Crimele din această țară sunt comise de milioanele de imigranți.

”Fracking” - fracturarea hidraulică

Kamala Harris: Valorile mele nu s-au schimbat. Nu voi interzice fracking, sa fie clar. Trebuie să investim în diverse surse de energie ca să reducem dependența noastră de importurile de petrol.

Donald Trump: Am moștenit o afacere mică , dar am transformat-o într-o afacere de miliarde. Harris a fost împotriva fracking. Este o liberală radicală. Vrea să interzică armele și petrolul. Ea va inchide fracturarea hidraulică din Pennsylvania în prima zi caând devine președinte. Prețurile vor crește de trei-patru ori.

6 ianuarie – atacul asupra Capitoliului

Donald Trump: Nancy Pelosi trebuia să facă ordine atunci. Nu regret nimic, am spus ca pasnic si patriotic ca acest grup să vină la Capitoliu. Nu a fost organizat de către mine, nu am fost eu.

Kamala Harris: 144 de oameni de ordine au fost răniți. Este timpul să dăm pagina. Trump a spus că va fi o baie de sânge, dacă aceste alegeri nu vor avea un rezultat pe placul lui. Nu ne putem permite să avem un președinte care nu respectă rezultatul votului. M-am întâlnit cu lideri mondiali care râd de Donald Trump. Americanii merită ceva mai bun.

Trump îl menționează pe Victor Orban, premierul Ungariei, care i-ar fi spus - "De ce toată lumea sare acum în aer?! China se temea de Trump, Rusia, Coreea de Nord se temeau de el... Cel mai respectat, cel mai temut lider a fost Donald Trump. Noi nu ne temeam când era el președinte". Ah, și Victor Orban o urăște pe Kamala Harris.

Conflictul Israel - Hamas

Donald Trump: Când Netanyahu (prim-ministru al Israelului) a fost în SUA, Harris nu s-a întâlnit cu el. Harris urăste Israelul, dacă ajunge preșdinte, în doi ani Israelul nu va ma exista. În același timp, urăște și arabii.

Kamala Harris: Este absolut neadevărat că urăsc Israelul. Trump încearcă să ne distragă de la realitate. Este binecunoscut că admiră dictatorii, vrea să devină unul. A spus despre Putin că poate face ce vrea în Ucraina. Toți acești dictatori din lume își doresc ca Trump să devină președinte. Trebuie să înțelegem că trebuie să nu avem un președinte slab.

Războiul din Ucraina

Donald Trump: Vreau ca acest război să înceteze imediat. SUA plătesc miliarde, iar Biden și Harris nu au curaj să le spună europenilor să plătească partea lor de contribuție in NATO .250-270 miliarde $. Țările europene au profitat de noi ani de zile în NATO. Biden nu a vorbit de doi ani cu Putin. Îi știu pe Putin si Zelenski si ei mă respectă, Daca voi fi președinte, voi vorbi cu fiecare dintre ei și voi înceta războiul. Ne jucăm cu Al Treilea Război Mondial, să nu ne amăgim. E în interesul SUA ca acest război să înceteze imediat.

Kamala Harris: Îi reamintesc că este în competiție cu mine, nu cu Biden. Ucraina este independentă și luptă cu ajutorul militar SUA. Am fost pe flancul estic, în Polonia și România. Putin îl va mânca pe Trump la prânz.

Afghanistan

Kamala Harris: Trump a încheiat un acord foarte prost cu talibanii.

Donald Trump: Dacă ne uităm la acea perioadă, talibanii ucideau soldații americanii cu lunetiștii.

Discriminarea rasială

Donald Trump spune, întrebat fiind despre afirmațiile sale controversate despre Kamala Harris din trecut, ”nu îmi pasă ce este Harris: neagră, roșie...”

Kamala Harris: Este tragic că avem un candidat ca Trump care încearcă să ne dividă prin discriminare rasială. Cred că americanii vor ceva mai bun de atât. Indiferent de origine, avem aceleași visuri și speranțe.

Sănătate

Donald Trump: Obamacare a fost foarte prost. Nu am planuri, am doar concepte acum. Dacă voi deveni președinte, voi veni cu planuri concrete.

Kamala Harris: Accesul la sănătate trebuie să fie un drept, nu un privilegiu.

Dezbatarea dintre Donald Trump și Kamala Harris

Dezbaterea televizată la nivel naţional a început la ora locală 21.00 (miercuri, 4.00 ora României) și are loc înainte de alegerile din 5 noiembrie şi cu câteva zile înainte de începerea votului anticipat în unele state.

Fostul preşedinte Trump a avertizat dinainte că va pune în contrast politicile de stânga propuse de Harris în candidatura sa prezidenţială eşuată din 2020 cu poziţiile mai centriste pe care le-a susţinut acum. „Nu ştii la ce să te aştepţi. Ea şi-a schimbat toate politicile de-a lungul anilor”, a declarat el pentru NBC News într-un interviu telefonic.

Harris, în schimb, a promis că va atrage atenţia asupra obiceiului lui Trump de a minţi. „Donald Trump are o problemă reală cu adevărul”, a scris ea într-o postare pe reţelele sociale marţi dimineaţă.

Staff-ul ei a lansat un videoclip în care apare fostul preşedinte Barack Obama ridiculizând afirmaţiile false ale lui Trump cu privire la dimensiunile mulţimilor la evenimentele sale.

O miză crucială pentru Harris

Întâlnirea a fost deosebit de importantă pentru Harris, sondajele de opinie arătând că mai mult de un sfert dintre alegătorii potenţiali consideră că nu ştiu încă suficient despre ea.

Dezbaterea i-a oferit lui Harris, un fost procuror, şansa de a-şi prezenta argumentele împotriva lui Trump, ale cărui condamnări pentru infracţiuni grave, susţinerea deschisă a susţinătorilor condamnaţi în atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA şi minciunile frecvente oferă un teren fertil.

Consilierii lui Trump şi colegii republicani l-au îndemnat să se concentreze pe nivelurile ridicate ale inflaţiei şi imigraţiei care au avut loc în timpul preşedinţiei democratului Joe Biden, deşi ambele au scăzut dramatic în acest an.

Este pregătit să vorbească despre motivul pentru care viaţa ta a fost mai bună atunci când el a fost în funcţie”, a declarat Lara Trump, nora candidatului, la CNN.

Care este rolul dezbaterilor prezidențiale

Dezbaterile prezidenţiale nu schimbă neapărat părerea alegătorilor, dar poate transforma dinamica unei curse.

Prestaţia lui Biden împotriva lui Trump în iunie a fost atât de dăunătoare, încât l-a determinat în cele din urmă să renunţe la campanie.

Într-o competiţie care s-ar putea reduce din nou la câteva zeci de mii de voturi în câteva state, chiar şi o mică schimbare în opinia publică ar putea modifica rezultatul.

Cei doi candidaţi sunt efectiv la egalitate în cele şapte state de mare luptă, susceptibile de a decide alegerile, potrivit mediilor sondajelor de opinie compilate de New York Times.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A primit o mașină de 50.000€ de la Ion Țiriac, dar a observat ceva ciudat când e la volan: "Mă filma"
FOTO A primit o mașină de 50.000€ de la Ion Țiriac, dar a observat ceva ciudat când e la volan: "Mă filma"
Citește și...
Sondaj New York Times. Kamala Harris câștigă avans în fața lui Donald Trump. Câți republicani ar vota cu ea
Sondaj New York Times. Kamala Harris câștigă avans în fața lui Donald Trump. Câți republicani ar vota cu ea

Vicepreşedinta şi candidata democrată Kamala Harris îl devansează uşor cu trei puncte procentuale pe Donald Trump, cu patru săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale, arată un sondaj recent.

Pe cine susțin Rusia și Iran în campania prezidențială din SUA. Preferințele sunt total diferite
Pe cine susțin Rusia și Iran în campania prezidențială din SUA. Preferințele sunt total diferite

Oficialii serviciilor de informații americane au declarat că Rusia, Iranul și China continuă să fie responsabile pentru majoritatea încercărilor de a influența alegătorii americani.

Donald Trump, revenire în forță la locul tentativei de asasinat la adresa sa. Fostul președinte, însoțit de Elon Musk
Donald Trump, revenire în forță la locul tentativei de asasinat la adresa sa. Fostul președinte, însoțit de Elon Musk

Donald Trump a revenit sâmbătă la Butler, unde a scăpat unei tentative de asasinat împotriva sa pe 13 iulie, declarând că nu va renunţa "niciodată" chiar dacă atacatorul încearcă să îl "reducă la tăcere".

Recomandări
A început consolidarea planșeului de la Piața Unirii. Negoiță a autorizat șantierul lui Băluță, Nicușor Dan a chemat poliția
A început consolidarea planșeului de la Piața Unirii. Negoiță a autorizat șantierul lui Băluță, Nicușor Dan a chemat poliția

În centrul Capitalei au început lucrările la Planșeul Unirii, bucata de beton care acoperă Dâmbovița și care este veche de aproape un secol. Însă, primarul Capitalei susține că șantierul ar fi pornit ilegal.

Nelu Tătaru, înainte de audiere: „Nu am primit niciun ban. Nu am atins niciun ban! Au fost nişte provocări”
Nelu Tătaru, înainte de audiere: „Nu am primit niciun ban. Nu am atins niciun ban! Au fost nişte provocări”

Deputatul PNL Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, a declarat luni, înainte de audierea în comisia juridică, care se reuneşte pentru ridicarea imunităţii parlamentare, că nu a primit niciun ban şi nu a atins niciun ban.

Coadă de peste 7 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva, în Iași. Credincioșii au dormit în lăcașul de cult
Coadă de peste 7 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva, în Iași. Credincioșii au dormit în lăcașul de cult

Cel mai mare pelerinaj ortodox din România, cel dedicat Sfintei Parascheva de la Iași atinge luni punctul culminant.