Drapelul României apare pe macheta noului lansator european, Ariane 6

romania, drapel, Ariane 6

Ariane 6 este lansatorul de nouă generaţie al Europei, menit să asigure accesul la spaţiul cosmic la un preţ convenabil pentru utilizatorii instituţionali.

Drapelul României apare pe macheta noului lansator european, Ariane 6, de la Portul Spaţial European din Guyana Franceză, acceptarea în acest program de către Agenţia Spaţială Europeană (ESA) demonstrând că ţara noastră are deja capacităţi industriale competitive, potrivit site-ului ROSA, relatează Agerpres.

"În această imagine se poate observa drapelul României pe macheta noului lansator european, Ariane 6, de la Portul Spaţial European din Guyana Franceză. În fundal, rampa de lansare a rachetei se află în construcţie. Noul lansator este prevăzut să înceapă operaţiunile în anul 2021", arată sursa citată.

România este unul dintre cele 13 state participante la dezvoltarea noilor lansatori europeni, precizează ROSA.

Citește și
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

"Agenţia Spaţială Română a obţinut participarea României la programul de dezvoltare a celei mai noi rachete europene, Ariane 6, la Consiliul Ministerial ESA (European Space Agency - n.r.) din decembrie 2014. Prin prioritizarea participării României la acest program, ROSA a oferit industriei spaţiale din România oportunitatea de a se înscrie în cursa contractelor de dezvoltare a componentelor lansatorilor europeni. Acceptarea României în acest program de către ESA demonstrează că ţara noastră are deja capacităţi industriale competitive. Totodată, participarea României la dezvoltarea rachetei Ariane 6 va contribui la dezvoltare tehnologică, inovare şi pregătire profesională în domenii de nişă, cu potenţial de a consolida rolul pe care România îl joacă în strategia spaţială europeană şi mondială", subliniază ROSA.

Sursă foto: www2.rosa.ro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Descoperire neașteptată: Organul care s-a modificat la generațiile tinere. Acum este mult mai mare
Descoperire neașteptată: Organul care s-a modificat la generațiile tinere. Acum este mult mai mare

Mărimea creierului uman ar putea crește treptat în timp, iar acest lucru ar putea reduce riscul de demență în rândul generațiilor mai tinere, potrivit unor noi studii.

 

”O problemă fără precedent”. Rotația Pământului se schimbă, din cauza topirii accelerate a gheții polare
”O problemă fără precedent”. Rotația Pământului se schimbă, din cauza topirii accelerate a gheții polare

Topirea gheții la poli, din cauza schimbărilor climatice, poate avea un impact semnificativ asupra rotației Pământului, modificând ceasul nostru global.

Explozii uriașe ar putea fi vizibile pe Soare în timpul unei eclipse de Soare care se va produce în 8 aprilie
Explozii uriașe ar putea fi vizibile pe Soare în timpul unei eclipse de Soare care se va produce în 8 aprilie

Un fenomen solar se va produce în perioada următoare, atunci când Luna va acoperi complet Soarele, pe 8 aprilie 2024, iar cei norocoși vor avea parte de o imagine rară a coroanei solare și a tot ceea ce explodează din ea.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.