Gabriel Liiceanu: S-a spus că sunt agent KGB. Când fac afirmațiile astea nu le e frică?

×
Codul embed a fost copiat

Gabriel Liiceanu - scriitor, filosof și director al Editurii Humanitas - a povestit într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului Vitalie Cojocari cum se luptă prin tribunale cu persoanele care îl calomniază de atâția ani.

Invitat în emisiunea ”Interviurile lui Vitalie”, difuzată excusiv pe www.stirileprotv.ro, cunoscutul filosof a mărturisit că, la început, nu a luat în seamă toate atacurile verbale la adresa sa, fiind convins că lucrurile bune pe care le-a făcut până acum vor fi suciente în opinia publică pentru a combate astfel de situații.

După un timp, însă, scriitorul spune că a obosit să fie acuzat în mod constant de fapte pe care nu le-a comis niciodată - ca de exemplu: faptul că și-ar fi bătut soția, că a fost agent KGB sau că ar fi ”jefuit” Editura Politică.

”De 30 de ani, în mod periodic, se spun lucruri năucitoare, pentru că sunt specialiști ai denigrării. Este un aparat al compromiterii care a fost importat de dinainte de 1990, o secție întreagă a Securității se ocupa de denigrare, de crearea calomniei, de murdărirea unui om.

Așadar, s-a spus despre mine că îmi băteam nevasta în luna a 9-a, că eram agent KGB, că am jefuit cu ajutorul prietenului meu, care era ministru al Culturii în epocă, Editura Politică. Mi s-a dat un cadou. Aia era o groapă de gunoi.” - a declarat scriitorul în dialogul cu Vitalie Cojocari.

Citește și
gabriel liiceanu
Protestul profesorilor universitari. Liiceanu: Să vină la vot, atât cât mai putem să votăm
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Un alt subiect așa zis controversat pentru Gabriel Liiceanu este modalitatea prin care el a ajuns să conducă Editura Humanitas.

”Toate editurile au fost date, adică au fost făcute numiri de oameni noi, care puteau să pună pe altă orbită cultura infectată până atunci de ideologia marxistă și de tot ce însemna ideologie. Deci în clipa în care eu acceptam să fac așa ceva îmi luam asupra mea o sarcină publică de o importanță mare. Mă angajam să pun pe picioare o instituție a statului, atenție! A statului! Humanitas s-a născut ca instituție a Ministerului Culturii, o instituție bugetară. Faptul că eu am cerut privatizarea ei sau mai precis că toate editurile au fost privatizate prin metoda MEBO, ca o grămadă de alte mii de întreprinderi nu înseamnă că eu mi-am luat ceva în posesie.

Când Humanitas s-a privatizat, eu aveam 2 % din ea. Deci toate astea sunt basme. Știți pe ce se bazează ele? Pe faptul că cu cât o minciună este mai grosolană cu atât prinde mai bine. Pentru că oamenii ascultă. Spun, nu se poate ca un lucru atât de groaznic să nu fie adevărat. Nu ar fi avut curajul să-l spună.” - a mai spus actualul director al Editurii Humanitas.

Acum, Liiceanu se judecă cu toți cei care lansează acuzații mincinoase la adresa sa și deja a câștigat în unele procese.

Tipul care a spus că sunt kaghebist, membru al KGB și nu știu ce.. a fost pus să plătească daune morale, la prima instanță, de 10.000 de euro. Urmează procesul cu altul care spunea că am jefuit sute de pagini în cărțile mele. Ori eu nu înțeleg niciodată, când fac afirmațiile astea nu le e frică? Într-un proces trebuie să spui: uitați sutele de pagini plagiate, pe care le-a jefuit, uitați-le. ori nu există un rând. Atunci cum se va descurca?” - a mai spus scriitorul și filosoful.

Interviul integral cu Gabriel Liiceanu poate fi citit mai jos. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Interviu cu Gabriel Liiceanu despre umor și viață: ”Știți care este portretul ideal al unui președinte?”
Interviu cu Gabriel Liiceanu despre umor și viață: ”Știți care este portretul ideal al unui președinte?”

Scriitorul, filosoful și directorul editurii Humanitas Gabriel Liiceanu a fost invitat în emisiunea ”Interviurile lui Vitalie”, realizată de corespondentul Pro TV Vitalie Cojocari și difuzată exclusiv online pe www.stirileprotv.ro.

Protestul profesorilor universitari. Liiceanu: Să vină la vot, atât cât mai putem să votăm
Protestul profesorilor universitari. Liiceanu: Să vină la vot, atât cât mai putem să votăm

"Trăim într-o ţară ce-şi poate pierde cu totul liberatea'' - a fost mesajul profesorilor universitari care, după actori, au decis să protesteze joi, pentru a-i sprijini pe magistraţi.

Tudor Chirilă, Mihai Șora, Gabriel Liiceanu, printre protestatari:
Tudor Chirilă, Mihai Șora, Gabriel Liiceanu, printre protestatari: "Arătăm că nu vrem aşa cum vor ei"

Din corul străzii au făcut parte aseară şi câteva personalităţi care au aceleaşi convingeri cu mulţimea. Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu s-au aflat printre zecile de mii de protestatari.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.