Proteste în India, după o crimă cutremurătoare. 4 bărbați au violat o femeie, apoi au ucis-o

politie india

Violul în grup comis asupra unui medic veterinar, care a fost ucis și incendiat, a provocat un val de proteste în India, unde sute de femei au ieșit pe străzi.

Potrivit The Guardian, femeia avea 26 de ani, iar cadavrul ei a fost găsit incendiat și aruncat sub un pod la marginea unui oraș. Potrivit unor înregistrări ale unor camere de supraveghere și potrivit declarațiilor unor martori, se pare că atacul ar fi fost premeditat.

Patru bărbați ar fi desumflat roțile scuterului victimei, după care au așteptat în apropiere și s-au oferit să o ajute. Apoi au târât-o în tufișuri, departe de drum, unde strigătele ei nu mai putea fi auzite în timp ce era violată.

Poliția bănuiește că femeia a fost sufocată, apoi corpul a fost pus într-un camion și dus într-un pasaj al unei autostrăzi, unde criminalii i-au dat foc și au fugit în jurul orei locale 2 noaptea.

Acest caz cutremurător a provocat repulsie în India, unde lumea l-a comparat cu alt caz violent, cel al violării și uciderii unei studente din New Delhi într-un autobuz, în 2012.

Citește și
Accident India
Accident suspect în India. Ce a pățit o tânără care acuză un politician că a violat-o
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Sâmbătă, sute de femei au ieșit pe străzi pentru a protesta, cerând să se facă dreptate. Poliția a prins și arestat 4 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani: Mohammad Areef, Jollu Shiva, Jollu Naveen și Chintakunta Chennakeshavulu.

Acuzații au consumat alcool și au observat victima când își parca vehiculul într-o piațetă, în jurul orei 18.00. Au pus la cale un plan, iar Naveen (unul dintre suspecți) i-a desumflat roțile scuterului. După ce femeia s-a întors, Areef a coborât din camion și i-a arătat roata. După ce s-au oferit să o ajute, Shiva i-a luat vehiculul sub pretextul că îl repară. Apoi, Areef, Naveen și Chennakeshavulu au luat victima cu forța și au dus-o într-un loc abandonat, unde au violat-o.” - a anunțat poliția.

India este considerată una dintre cele mai periculoase țări din lume pentru femei, potrivit unui studiu din 2018 realizat de Reuters, în condițiile în care peste 32.000 de cazuri de viol au fost raportate în 2017. Cu toate acestea, se bănuiește faptul că numărul acestor cazuri este mult mai mare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Povestea fetei puse să-și vândă copilul și să oprească banii, după ce a fost violată
Povestea fetei puse să-și vândă copilul și să oprească banii, după ce a fost violată

O fată de 16 ani care a născut după ce a fost violată de doi bărbați din India, a primit ordin să vândă copilul și să păstreze banii drept compensație.

Accident suspect în India. Ce a pățit o tânără care acuză un politician că a violat-o
Accident suspect în India. Ce a pățit o tânără care acuză un politician că a violat-o

O tânără din India, care a acuzat un parlamentar de viol, a fost implicată duminică seară într-un accident grav de mașină, suspect.

Femeie, arestată pe nedrept și violată de 7 agenți chiar în sediul poliției
Femeie, arestată pe nedrept și violată de 7 agenți chiar în sediul poliției

Un nou caz de viol șochează India. O femeie de 35 de ani care protesta față de moartea fratelui ei în arestul poliției acuză că a fost reținută ilegal și violată în grup de agenți chiar în sediul poliției.

Pedeapsa primită de 6 bărbați care au violat și ucis o fetiță musulmană
Pedeapsa primită de 6 bărbați care au violat și ucis o fetiță musulmană

Un tribunal indian a găsit vinovaţi şase bărbaţi hinduşi pentru violul şi uciderea unei fetiţe musulmane de opt ani, într-un caz care a zdruncinat India anul trecut, relatează luni Reuters şi AFP.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.