În România, un copil din doi este obez. Cum s-a ajuns în această situaţie

×
Codul embed a fost copiat

Copiii României sunt tot mai rotofei, iar numărul scăzut al orelor obligatorii de sport din școli agravează și mai mult situația.

Ca să atragă atenţia asupra acestui fenomen, câțiva sportivi de performanță, dar și iubitori de mişcare au vrut să dea sâmbătă un exemplu celor mici. Aşa că au organizat o competiție inedită, numită Crosul Gerilă.

La evenimentul organizat în Mamaia au participat 150 de copii şi adulţi care s-au bucurat şi de o zi însorită.

Darius: ''Am câştigat o medalie, sunt mândru şi de asta, chiar dacă nu am fost eu primul, mi-a plăcut, m-am distrat!''

Reporter: ''Tu cât timp alergi pe săptămână?''

Citește și
harta meteo
Avertizare ANM de vreme severă! Este cod galben în mai multe județe
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Raul: ''De multe ori, că am antrenamente de fotbal joc de trei ani şi mă simt foarte bine!''

Cei care s-au aliniat la start vor să tragă un semnal de alarmă. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în România un copil din doi este obez. Suntem pe locul al doilea în Europa în acest clasament îngrijorător.

Radu Marga, organizator: "Facem acest eveniment deja de 5 ani şi încercam să promovăm sportul în populaţia tânără, mai ales între copii".

Ilie Floroiu, fost sportiv de performanţă: ''Copiii nu mai sunt interesaţi să facă sport aşa cum se făcea pe vremuri. Dacă vorbim despre calculatoare, telefoane şi aşa mai departe este unul dintre factorii care distrag atenţia de la sport''.

Lipsa bazelor sportive şi numărul din ce în ce mai mic al orelor de educaţie fizică ne-au adus în această situaţie.

O familie a venit de la Tulcea special pentru competiţie. Părinţii au fost supraponderali, iar acum fiica lor îi însoţeşte la toate concursurile.

Mamă: ''Cea mai bună educaţie e puterea exemplului''.

Reporter: ''De ce crezi că încă suntem pe locul doi la obezitate infantilă?''
Participant: ''Pentru că foarte mulţi părinţi îşi abandonează copii în faţa televizoarelor, tabletelor''.

În şcoli, copiii fac cel mult două ore de educaţie fizică pe săptămână. Sunt insuficiente potrivit medicilor care avertizează că puţini părinţi îşi duc copiii să facă activităţi extraşcolare la bazin sau în aer liber.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Accident grav, provocat de un tânăr fără permis. Şi salvatorii au fost loviţi de o maşină
Accident grav, provocat de un tânăr fără permis. Şi salvatorii au fost loviţi de o maşină

Un tânăr de 20 de ani fără permis, din Bihor, a provocat sâmbătă dimineață un accident grav la ieșirea din Cluj-Napoca spre Oradea.

Avertizare ANM de vreme severă! Este cod galben în mai multe județe
Avertizare ANM de vreme severă! Este cod galben în mai multe județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă după-amiază, o nouă atenţionare nowcasting Cod galben de ceață pentru mai multe județe din țară.

Au plătit câte 1.000 de euro fiecare ca să se dea drept români. Ce i-a dat de gol
Au plătit câte 1.000 de euro fiecare ca să se dea drept români. Ce i-a dat de gol

Şapte bărbaţi din India cu documente false au fost depistaţi într-un tren internaţional la punctul de trecere a frontierei Curtici.

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Petre Roman, în fața procurorilor. Ia la cunoștință despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Ia la cunoștință despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.