Premierul Ludovic Orban: ”Salariul minim va creşte, dar nu pot da cuantumul”

Orban
Agerpres

Salariul minim pe economie va creşte, urmând să fie stabilit ulterior cuantumul, pe baza unui studiu de impact şi a consultării cu partenerii sociali şi organizaţiile neguvernamentale.

 

Anunțul a fost făcut vineri, la Braşov, de premierul Ludovic Orban.

"Cu siguranţă, salariul minim va creşte, dar nu pot da cuantumul cu care va creşte. La ora asta s-a constituit o echipă de lucru: Ministerul Finanţelor - SGG - Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Comisia de prognoză. Vom veni în baza studiului de impact pe care îl realizăm cu o propunere, care, evident, va fi supusă dezbaterii în consiliu tripartit - sindicate, patronate, organizaţii neguvernamentale. Vom asculta argumentele, pentru că aici sunt diferenţe de abordări", a explicat Orban, potrivit Agerpres.

Şeful Guvernului a amintit că, din anul 2015, Comisia Europeană a solicitat României un mecanism obiectiv de creştere a salariului minim care să se bazeze pe realităţi economice, pe indicatori obiectivi, între care indicele de creştere a productivităţii, creşterea economică, creşterea salariului mediu brut, rata inflaţiei, "astfel încât în decizia de creştere a salariului minim să nu intervină arbitrar subiectivismul politic pe care îl poate avea un guvern, ci pur şi simplu să fie o decizie care să aibă efecte sociale şi economice benefice".

Citește și
Violeta Alexandru
Ministrul Muncii, despre salariul minim: „De ce 101 lei? De ce nu 110 lei?”
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

"Dacă creşti prea puţin salariul minim pe economie, poţi să nu compensezi nici efectele inflaţiei. Dacă în schimb creşti prea mult salariul minim, rişti să afectezi ramuri întregi şi mulţi dintre angajaţii care lucrează cu salariu minim să-şi piardă locul de muncă. (...) Noi ne dorim ca orice decizie, nu numai decizia privind salariul minim pe economie, să se ia având la baza argumente foarte solide şi mai ales o previziune foarte solidă privind impactul unei astfel de decizii asupra economiei", a completat Orban.

Premierul Ludovic Orban a participat, vineri, la ceremonia de semnare a contractului de finanţare a proiectului de modernizare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Liderul Cartel Alfa: Vor fi acţiuni de stradă dacă Guvernul nu creşte salariul minim
Liderul Cartel Alfa: Vor fi acţiuni de stradă dacă Guvernul nu creşte salariul minim

O decizie a Guvernului de a nu creşte salariul minim cu 100 de lei de la 1 ianuarie 2020 ar da impresia că actualul Guvern este dezinteresat de situaţia cetăţenilor, iar consecinţa acestei decizii ar fi organizarea de acţiuni de stradă.

Ministrul Muncii, despre salariul minim: „De ce 101 lei? De ce nu 110 lei?”
Ministrul Muncii, despre salariul minim: „De ce 101 lei? De ce nu 110 lei?”

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat marţi că nu şi-a consolidat încă o părere privind cuantumul la care va creşte salariul minim.

Guvern: Proiectul de HG privind creșterea salariului minim va fi înaintat până la sfârșitul lunii
Guvern: Proiectul de HG privind creșterea salariului minim va fi înaintat până la sfârșitul lunii

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat, luni, că proiectul de hotărâre de Guvern privind creșterea salariului minim pe economie va fi înaintat Guvernului spre adoptare până la sfârșitul lunii noiembrie.

Orban, clarificări despre salariul minim. „Drumul spre iad e pavat cu bune intenții”
Orban, clarificări despre salariul minim. „Drumul spre iad e pavat cu bune intenții”

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că Guvernul va creşte salariul minim, dar trebuie făcute ''analize serioase'' în acest caz.

Recomandări
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor

Traficanţi români de persoane, condamnaţi în Marea Britanie. Sub paravanul unei afaceri de „leasing de personal”, aduceau muncitori din România şi îi exploatau.

Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.