Statele membre şi Parlamentul European nu au ajuns la un acord privind bugetul UE pe 2020

Parlamentul European, euro
Getty

Statele membre UE şi Parlamentul European nu au reuşit să ajungă la un acord privind bugetul Uniunii Europene pe 2020, după ore de negocieri care s-au întins până târziu în noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează DPA, potrivit Agerpres.

 

Principalul motiv de discordie în negocieri este că statele membre au convenit între ele în cadrul Consiliului UE asupra unui buget de 153,1 de miliarde de euro pentru anul viitor, în timp ce parlamentarii europeni vor un buget mai ambiţios, cu cheltuieli de 159,1 miliarde de euro.

Cele două părţi au timp până luni la miezul nopţii (23.00 GMT) pentru a ajunge la un compromis asupra bugetului pe anul viitor, în caz contrar Comisia Europeană fiind nevoită să avanseze o nouă propunere.

Bettina Hagedorn, secretar de stat în Ministerul german al Finanţelor, a declarat că e optimistă că nu se va ajunge la întocmirea unei noi propuneri, afirmând că cele două părţi "nu mai sunt foarte departe" în poziţiile lor.

Citește și
Adina Valean
Adina Vălean, undă verde de la Comisia JURI a Parlamentului European
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

Ea a mai spus că există un acord general de a spori alocările pentru combaterea schimbării climatice, cercetare şi dezvoltare şi abordarea provocărilor legate de migraţie. Chestiunile rămase vor fi probabil depăşite, a adăugat ea.

Monika Hohlmeier, membră a Parlamentului European, a părut şi ea optimistă, potrivit DPA. "Simţim că avem obligaţia de a livra până luni", a spus ea, exemplificând schimbarea climatică, politicile pentru tineret şi digitalizarea drept priorităţi parlamentare.

Statele membre UE au rezervat o mare parte din buget pentru circumstanţe neprevăzute, în parte pentru a acoperi costul economic al unui eventual Brexit fără acord dar şi pentru cazul în care Turcia are nevoie de fonduri UE suplimentare pentru a-i găzdui pe refugiaţi.

Pe de altă parte, PE ar vrea să fie cheltuiţi mai mulţi bani pentru combaterea schimbării climatice, crearea de locuri de muncă, cercetare şi programe care oferă oportunităţi pentru tineri.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Adina Vălean, avizată pozitiv în TRAN pentru funcţia de comisar european pentru transporturi
Adina Vălean, avizată pozitiv în TRAN pentru funcţia de comisar european pentru transporturi

Candidatura Adinei Vălean la postul de comisar european pentru transporturi a fost avizată pozitiv de Comisia de transport şi turism a Parlamentului European, în urma audierii desfăşurate joi dup-amiază, au declarat pentru Agerpres surse europarlamentare.

Adina Vălean, undă verde de la Comisia JURI a Parlamentului European
Adina Vălean, undă verde de la Comisia JURI a Parlamentului European

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a dat undă verde candidaturii Adinei Vălean pentru funcția de comisar european pentru Transporturi.

De ce s-a supărat USR că PNL a propus-o pe Adina Vălean în funcția de comisar european
De ce s-a supărat USR că PNL a propus-o pe Adina Vălean în funcția de comisar european

Adina Vălean a fost numită şi acceptată comisar european fără consultarea Parlamentului României, a scris vicepreşedintele USR, deputatul Iulian Bulai, pe pagina lui de socializare.

Parlamentul European critică țările care blochează extinderea Uniunii Europene
Parlamentul European critică țările care blochează extinderea Uniunii Europene

Parlamentul European (PE), care susţine aderarea Albaniei şi a Macedoniei de Nord la UE, a deplâns joi drept o „eroare strategică” absenţa consensului în rândul statelor membre pentru a lansa negocierile de aderare ale acestor ţări.

Recomandări
Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu. Nu sunt victime | VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu. Nu sunt victime | VIDEO

O explozie a avut loc, vineri dimineață, la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.  

Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor
Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

România, în „Schengen aerian și maritim” din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara
România, în „Schengen aerian și maritim” din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara

A început numărătoarea inversă până la intrarea României în spațiul Schengen aerian și maritim. În noaptea de sâmbătă spre duminică se vor schimba regulile, iar autoritățile fac ultimele pregătiri.