Disperare la bordul navei cu migranți Open Arms. De ce ajutorul spaniol a fost refuzat

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulţi migranţi de pe nava umanitară care aşteaptă, de mai bine de două săptămâni, să i se permită intrarea într-un port italian au fost scoşi din apă, după ce au încercat, într-o tentativă disperată, să ajungă înot pe insula Lampedusa.

Guvernul spaniol s-a oferit să accepte ancorarea vasului într-un port din sud. Însă organizația umanitară care a închiriat vasul spune că ar fi un voiaj prea lung și riscant.

După 16 zile pe nava spaniolă umanitară, cel puţin patru migranţi şi-au pus veste de salvare şi au sărit în apă, într-o încercare disperată de a ajunge înot în insula italiană Lampedusa. Membri ai echipajului i-au adus înapoi pe vas, aproape cu forţa, și cu greu au reuşit să calmeze situaţia la bord.

Vasul, pe care se află 107 migranţi, salvaţi de lângă coasta libiană acum mai bine de două săptămâni, se află în apropiere de Lampedusa. Iar organizaţia umanitară care a închiriat vasul - Open Arms, adică Braţe deschise - a tot cerut, în zadar, permisiunea să ancoreze.

Și actorul Richard Gere a transmis un nou apel în care cere și altora să se implice și să ofere susținere - economică sau juridică - pentru migranți.

Citește și
migranti malta
Ministerul de Externe a anunțat câți migranți va prelua România din Malta
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Ministrul de interne italian Matteo Salvini - cunoscut că se opune ferm primirii refugiaţilor în Italia - a rămas neînduplecat. Totuşi, sâmbătă, împotriva voinţei, dar la presiunile premierului italian, a acceptat ca 27 de minori să fie debarcaţi în Lampedusa.

Coordonatorul misiunii de salvare a avertizat că la bord există deja o urgenţă umanitara extremă.

Oscar Camps, fondator Open Arms: „Tot avertizăm de atâtea zile: oameni în apă, dispute violente, atacuri de anxietate, panică. De ce mai avem nevoie? Să moară oameni? Cei care n-au murit pe mare trebuie să moară aici, la bordul vasului Open Arms? De asta avem nevoie? Sper să se sesizeze niște procurori. Nu se mai poate! Nu se mai poate!”.

Mesajul disperat a primit un răspuns din Spania. Premierul a anunţat că guvernul său este gata să primească vasul, care ar putea să ancoreze într-un port din sud.

Totuşi, Open Arms a respins oferta.

Laura Lanuza, director de comunicare Open Arms: „Nu putem accepta să pornim acum spre portul spaniol. Nu putem risca siguranța acestor oameni. E nevoie să fie debarcați acum. Suntem în situație de urgență umanitară. Nu putem risca sănătatea și viața refugiaților salvați de pe mare, dar și a echipajului, cu încă șase zile de navigare, până în Spania”.

Până acum, România și alte cinci state europene s-au arătat dispuse să primească migranți de pe nava „Braţe deschise”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Richard Gere intervine în situația migranților refuzați de Salvini. Mesajul transmis
Richard Gere intervine în situația migranților refuzați de Salvini. Mesajul transmis

Situaţie dramatică în marea Mediterană, acolo unde o navă de salvare cu peste 100 de migranţi la bord aşteaptă de peste 2 săptămâni să fie lăsată să intre în apele italiene.

Ministerul de Externe a anunțat câți migranți va prelua România din Malta
Ministerul de Externe a anunțat câți migranți va prelua România din Malta

Ministerul Afacerilor Externe precizează că România urmează să preia zece migranţi din Malta, care să fie relocaţi, după ce a răspuns favorabil, alături de alte state, unui apel de preluare făcut de Comisia Europeană.

Richard Gere, apel pentru susținerea migranților. Salvini: Să-i ia pe toți la Hollywood
Richard Gere, apel pentru susținerea migranților. Salvini: Să-i ia pe toți la Hollywood

Actorul american Richard Gere, care a venit vineri să susţină migranţii prezenţi la bordul Open Arms, o navă blocată de o săptămână în largul Insulei italiene Lampedusa, a cerut, sâmbătă, să se oprească „diabolizarea” migranţilor.

Familii de irakieni, aduse în România în cutii de carton. Unde voiau de fapt să ajungă
Familii de irakieni, aduse în România în cutii de carton. Unde voiau de fapt să ajungă

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit ascunși într-o semiremorcă zece cetăţeni din Irak, care încercau să iasă ilegal din ţară.

Recomandări
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.