Război între interlopii din clanul Sportivilor şi Corduneni. Decizie a Tribunalului Iași

Eugen Preda, Clanul Sportivilor
Pro TV

Cele patru persoane reținute marţi seară de polițiștii ieșeni în urma unui conflict între interlopi au fost arestate preventiv miercuri seară.

UPDATE - Cele patru persoane bănuite că la sfârşitul lunii septembrie au incendiat gardul uneia dintre locuinţele familiei Corduneanu au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, după ce magistraţii de la Judecătoria Iaşi au admis cererea procurorilor.

"A fost dispusă arestarea preventivă. A fost admisă solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi s-a dispus arestarea preventivă a tuturor celor patru inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile. Soluţia nu este definitivă, ea poate fi contestată la Tribunalul Iaşi", a precizat purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Iaşi, Cristina Vîlcu.

Mai multe persoane bănuite că la sfârşitul lunii septembrie au incendiat poarta uneia dintre locuinţele clanului Corduneanu au fost reţinute pentru 24 de ore. Ar fi vorba de liderul clanului Sportivilor, Eugen Preda, care voia să îi pedepsească pe Corduneni pentru că protejau un rival, cunoscut ca luptător MMA sub numele de John Smith. 

Bărbaţii au fost reţinuţi după ce în noaptea de 29 spre 30 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul de urgenţă 112 de Georgeta Corduneanu, că persoane necunoscute au incendiat poarta de acces în curtea locuinţei sale din sat Dancu.

Citește și
Adrian si Costel Corduneanu
Unul dintre şefii clanului Corduneanu, reţinut pentru şantaj
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, în urma administrării probatoriului, în cursul zilei de marţi au fost făcute mai multe percheziţii domiciliare în Bucureşti şi oraşul Chitila, la adrese unde se aflau persoane bănuite de comiterea faptei. Ulterior au fost emise mandate de aducere pe numele acestora şi s-a dispus reţinerea lor pentru 24 de ore, în calitate de suspecţi.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi din data de 23 octombrie, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de unul dintre inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la distrugere, şi faţă de ceilalţi trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

"În luna septembrie inculpatul Eugen Preda i-a determinat pe inculpaţii Mihai Naca şi Bogdan Ionuţ Sandu să incendieze locuinţa familiei Corduneanu. Activitatea a fost concretizată în noaptea de 29 spre 30 septembrie, când în jurul orei 1,30 Mihai Naca, Bogdan Ionuţ Sandu şi o persoană neidentificată până în prezent, s-au deplasat din municipiul Bucureşti până în localitatea Dancu, comuna Holboca, judeţul Iaşi cu autoturismul marca Jeep Grand Cherooke cu număr de înmatriculare Anglia SJ05GTF. Maşina a fost pusă la dispoziţie de inculpatul Marian Naca. Cei trei au incendiat gardul locuinţei persoanei vătămate Georgeta Corduneanu, în care se mai aflau cinci membri ai familiei, din care doi copii minori, folosind un recipient de 5 litri cu benzină şi o sursă de aprindere. Flacăra s-a propagat către unul dintre imobilele aflate în curte şi a fost stinsă ulterior de intervenţia locatarilor, punându-se astfel în pericol integritatea fizică a persoanelor şi a bunurilor de la adresa respectivă şi din vecinătate", se menţionează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Potrivit sursei citate, inculpaţii au fost audiaţi în prezenţa apărătorilor, fiind întocmită propunere de arestare preventivă care a fost înaintată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi.

"Cercetările sunt efectuate în cauză de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz, activităţile de până în prezent beneficiind de sprijinul lucrătorilor din cadrul: Direcţiei de Operaţiuni Speciale, Biroul de Operaţiuni Speciale Iaşi, Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Iaşi, Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Serviciul Acţiuni Speciale. Cercetările continuă în cauză, urmând a se stabili întreaga situaţie de fapt. Precizăm că măsurile procesuale dispuse până în prezent nu sunt de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie a persoanelor cercetate", se precizează în comunicatul remis presei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Membru al clanului Corduneanu, achitat de judecători. Avocat:
Membru al clanului Corduneanu, achitat de judecători. Avocat: "Abuzuri şi idei preconcepute"

Petronel Corduneanu a scăpat de sentinţa de 14 ani de închisoare primită în primă instanţă.

Unul dintre şefii clanului Corduneanu, reţinut pentru şantaj
Unul dintre şefii clanului Corduneanu, reţinut pentru şantaj

Lovitură dată lumii interlope.

Unul dintre cei mai mari mafioti romani, arestat in stil FBI pentru ca s-a intalnit cu fratele sau
Unul dintre cei mai mari mafioti romani, arestat in stil FBI pentru ca s-a intalnit cu fratele sau

Constantin Corduneanu a fost arestat marti seara, impreuna cu fratele sau Adrian, de catre politistii din Maramures.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.