O avalanșă de mari dimensiuni a afectat cabana Puzdrele din Munții Rodnei. GALERIE FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Val de ninsori puternice și rafale de vânt de până la 120 kilometri pe oră, la altitudini mari.

 

Mai multe coduri portocalii și galbene de vreme extremă au fost anunțate de meteorologi, până în această noapte

 

În tot acest tablou al vremii, o avalanșă de mari dimensiuni s-a produs în Munții Rodnei și a măturat o cabană, pe care a îngropat-o aproape în întregime în zăpadă.

Imediat după avalanșa produsă în Munții Rodnei, în zonă au fost surpinse imagini în care se vede cum cabana abia se mai zărește. Cei de la salvamont au precizat valurile uriașe de zăpadă au produs un zgomot asurzitor iar oamenii care se aflau într-o altă cabană din apropiere au încremenit de frică.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Din fericire, nu au fost înregistrare victime

 

Potrivit meteorologilor, avalanșa s-a produs pe fondul încălzirii bruște a vremii. Lungimea avalanșei a fost de aproximativ 1000 de metri.

 

 

 

Și un cuplu din Iaşi, care s-a aventurat în masivul Ceahlău pe un traseu închis de lângă cascada Duruitoarea, a avut nevoie de ajutor. A durat 4 ore ca salvatorii să ajungă la ei din cauza condițiilor meteo. Bărbatul de 30 de ani și prietena lui de 25 au fost găsiţi în stare de hipotermie. Nu erau echipaţi pentru drumeţie montană, şi au fost în real pericol. Și în această zonă există o alertă de avalanșă.

 

De altfel, meteorologii au mai emis o avertizare de cod portocaliu de vânt puternic de până la 120 kilometri pe oră și viscol în Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali.

 

Avertizarea este valabilă până în această seară, la ora 23. Sub cod galben de vând se află astăzi și partea de nord-vest a țării.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.