Darius Vâlcov, acuzat că a plagiat jumătate din teza de doctorat

Darius Vâlcov
Pro TV

Darius Vâlcov a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, conform PressOne, relatează news.ro.

Potrivit PressOne, mai mult de 100 dintre cele 212 de pagini ale tezei de doctorat a lui Darius Vâlcov, intitulată "Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană", sunt plagiate. Lucrarea a fost susţinută la un an de la aderarea la UE, în 2008, tema fiind la acel moment depăşită.

Sursele originale identificate de PressOne sunt exclusiv cărţi de economie care nu sunt disponibile online. Conducătorul de doctorat al lui Darius Vâlcov este profesorul Emil Negrea de la FFABBV, care între timp s-a pensionat. Presupusa cercetare este un studiu de caz de 7 pagini, în care este prezentat un profil al companiei TMK Artrom SA din Slatina. Aceasta fabrică ţevi de oţel fără sudură şi face parte din grupul TMK, al doilea producător mondial de ţevi, scrie Press One.

Lucrările din care Vâlcov a plagiat cele mai multe pagini nu sunt menţionate în bibliografie. Printre lucrările din care Vâlcov copiat, uneori inclusiv notele de subsol, se numără: "Managementul modern", scrisă de Samuel C. Certo, apărută la Editura Teora din Bucureşti în 2002, "Dicţionar de management şi finanţe", de Richard Koch, Managementul strategic al întreprinderilor şi provocările tranziţiei", scrisă de Marcela Naneş şi apărută în anul 2000 la Editura All Beck, "Finanţe manageriale", scris de canadienii Paul Halpern, Fred Weston şi Eugene Brigham, publicat de Editura Economică în 1998, "Finanţe. Teoria pieţelor financiare", scris de Ion Stancu şi publicat la Editura Economică în 1997,"Gestiunea financiară a întreprinderii", scrisă de Nicolae Schigea, Laura Giurcă Vasilescu, Roxana Ispas şi Cristian Stanciu, apărută în 2005 la Editura Universitaria din Craiova.

"Managementul financiar al întreprinderilor în spaţiul Uniunii Europene", este copiat din cartea "Management comparat. Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi Japonia", semnată de Ovidiu Nicolescu şi apărută în 1998 la Editura Economică.

Citește și
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

În bibliografia tezei sale de la ASE sunt menţionate patru articole pe care le-a semnat împreună cu Cristian Florin Ciurlău – în prezent conferenţiar la Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate a Universităţii "Dimitrie Cantemir".

După ce Vâlcov a devenit, în 2014, ministru de Finanţe, Ciurlău a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Loteria Română. Ulterior, în noiembrie 2017, Ciurlău a devenit membru în Consiliul de Programare Economică, entitate care face parte din Comisia Naţională de Prognoză.

Principala atribuţie a Consiliului de Programare Economică este să urmărească îndeplinirea programului de guvernare. Totuşi, acest Consiliu s-a întrunit până acum doar de trei ori, o dată în 2017 şi de două ori în primul semestru din 2018, conform PressOne.

În replică, Darius Vâlcov a postat, marți, un mesaj pe Facebook: ”Pentru că nu era suficientă decredibilizarea mea, cu invenții privind lingouri și bani ascunși prin cimitire, mai nou, o parte din cei 19.000 de angajați ai SRI (am inclus aici și acoperiții), cataloghează teza mea de doctorat drept una parțial plagiată. Răspunsul meu este simplu: EXCLUS!”

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Accident între un autoturism şi un microbuz, pe Drumul Morții. Șapte persoane au fost rănite | FOTO
Accident între un autoturism şi un microbuz, pe Drumul Morții. Șapte persoane au fost rănite | FOTO

Şapte persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN2-E85 între un autoturism şi un microbuz de transport persoane.

 

Explozie într-un apartament din Hunedoara. O femeie de 86 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe mâini
Explozie într-un apartament din Hunedoara. O femeie de 86 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe mâini

O femeie de 86 de ani, din municipiul Hunedoara, a suferit arsuri după ce în apartamentul în care locuieşte s-a produs o explozie cauzată de o acumulare de gaze, a informat vineri Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).  

Soţ şi soţie, loviţi de o maşină în urma unei şicanări în trafic, în Bucureşti. Bărbatul fusese anterior lovit cu pumnul
Soţ şi soţie, loviţi de o maşină în urma unei şicanări în trafic, în Bucureşti. Bărbatul fusese anterior lovit cu pumnul

Un bărbat şi o femeie au fost loviţi de o maşină în urma unei şicanări în trafic care a avut loc în Bucureşti. Bărbatul fusese anterior lovit cu pumnul în faţă de şoferul care a dat cu maşina peste cei doi.  

Recomandări
Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu. Nu sunt victime. Reacția companiei | VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu. Nu sunt victime. Reacția companiei | VIDEO

O explozie a avut loc, vineri dimineață, la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.  

Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor
Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”

S-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la NATO, iar responsabilii Apărării și politicienii s-au întrecut în mesaje care evidențiază garanțiile de securitate pe care ni le oferă Alianța în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.