Ciolacu, despre plafonarea preţurilor la alimente: ”Vom obliga producătorul să vândă cu un preț”

Ciolacu
Agerpres

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că un proiect pentru plafonarea preţurilor alimentelor de bază va fi avansat după o discuţie cu hipermarketurile şi cu producătorii.

Marcel Ciolacu a precizat că plafonarea prețurilor la alimente va presupune o compensare şi nu obligarea producătorilor să vândă sub preţul de producţie.

"Nu s-a scumpit producerea energiei, ci preţul energiei, ceea ce e total incorect. Aceasta este cauza. Efectele le-am văzut cu toţii atât în inflaţie, cât şi în scumpirile carburanţilor şi alimentelor. Când vorbim de plafonare, automat înseamnă că există şi o compensare. Când am vorbit de plafonare la alimentele de bază, asta nu înseamnă că obligăm producătorii să vândă sub preţul de producţie. Asta înseamnă că statul român, ca şi în aceste două luni când am plafonat preţul energiei, intervine şi subvenţionează o parte din acest preţ. Am văzut oameni politici care susţin că s-a întâmplat o nenorocire şi îi omorâm pe producători. Am zis că vom veni cu un astfel de proiect după ce vom avea discuţii atât cu hipermarketurile, cât şi cu producătorii. Cu primul-ministru am avut discuţia, să se creeze aceste grupe de lucru şi apoi ministrul de resort să vină în coaliţie, să prezinte propunerile şi să decidem politic. Cred că acesta este un mers constituţional şi normal, aşa cum ne dorim cu toţii", a afirmat Ciolacu, marţi, la Parlament.

”Întotdeauna trebuie să găsești bani să intervii în cazul unei specule”

El a explicat că, în cazul plafonării preţurilor la alimente, se va aplica acelaşi principiu ca în cazul preţului la energie.

"Vom obliga producătorul să vândă cu un preţ. Întotdeauna trebuie să găseşti bani să intervii în cazul unei specule. Cauza rămâne în continuare scumpirea energiei şi efectele se regăsesc în preţul alimentelor, al combustibililor. Cred că vom veni cât se poate de rapid cu aceste soluţii ca să acoperim. Era programată o şedinţa de coaliţie azi, care s-a amânat pentru că nu s-a găsit o soluţie", a spus Ciolacu.

Citește și
Florin Cîțu: „Rezultate mult peste aşteptări din punct de vedere economic” în 2021. „Şi mă mândresc cu asta”
Cîțu nu vrea plafonarea prețului la alimentele de bază, pentru că acestea ”înseamnă ceva pentru dvs și altceva pentru mine”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Preşedintele PSD a menţionat că îşi doreşte ca ministrul Energiei să vină cu nişte soluţii din luna aprilie, pentru că preţul energiei pentru lunile februarie şi martie este "acoperit".

"Există şi propunerea să prelungim aceste măsuri şi pentru următoarele două luni, ceea ce nu este rău şi în acest timp să fie parcurşi paşii legali cu ANRE", a adăugat Ciolacu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Agriculturii, despre plafonarea prețurilor la alimentele de bază: ”Pot fi toate!”
Ministrul Agriculturii, despre plafonarea prețurilor la alimentele de bază: ”Pot fi toate!”

Ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu a respins informațiile apărute ”pe surse” în presă, privind existența unor discuții în coaliția de guvernare pentru plafonarea prețurilor la 8 alimente de bază.

 

Cîțu nu vrea plafonarea prețului la alimentele de bază, pentru că acestea ”înseamnă ceva pentru dvs și altceva pentru mine”
Cîțu nu vrea plafonarea prețului la alimentele de bază, pentru că acestea ”înseamnă ceva pentru dvs și altceva pentru mine”

Florin Cîţu a afirmat că în cazul în care Guvernul are în plan o plafonare a preţurilor, atunci ea trebuie făcută, de principiu, pentru toate preţurile, nu doar pentru alimentele de bază, cum preciza liderul PSD Marcel Ciolacu.

Ciolacu și plafonarea prețurilor la alimente: ”Să vă spun eu câte ouă ai voie să cumperi?”
Ciolacu și plafonarea prețurilor la alimente: ”Să vă spun eu câte ouă ai voie să cumperi?”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de marţi a coaliţiei de guvernare se va discuta despre posibilitatea plafonării preţurilor la produsele alimentare de bază.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.