O profesoară s-a lăudat că s-a culcat în propria mașină cu o elevă. Ce a urmat

profesoara
Facebook.com

Unei profesoare de teatru din Anglia i s-a interzis să mai predea după ce a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă, în maşina sa.

Sarah Barton, în vârstă de 36 de ani, a confirmat faptul că a întreţinut relaţii sexuale cu una dintre eleve ei de la o şcoală din Essex, relatează The Independent

Femeia a profesat la acea unitate de învăţământ din septembrie 2007 până în iulie 2016 şi era în fruntea departamentului de teatru şi dans în momentul în care şi-a dat demisia.

Potrivit propriilor afirmaţii, Barton a spus că în perioada 2015-2016 “între cele două s-a legat o prietenie care a culminat cu întreţinerea de relaţii sexuale”. Profesoara a afirmat, într-un comunicat, că eleva a fost cea care a organizat excursia premergatoare incidentului.

Barton i-a arătat unui martor o fotografie în care se săruta cu eleva, iar altei persoane i-a confirmat că a întreținut relații sexuale cu adolescenta.

Citește și
profesoara fizica
O profesoara bauta a intretinut relatii sexuale cu un elev, in toaleta unui avion. Masura luata de conducerea scolii
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Totuşi, consiliul profesoral a considerat că faptele ei au fost “deplasate”, ea fiind percepută că “un respectabil membru al echipei”. După ce a fost audiată în Coventry, aceasta a fost suspendată din funcţie, având posibilitatea de a mai preda din nou abia în 2022.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Risca o condamnare de 230 de ani de inchisoare, dupa ce a fost prinsa intretinand relatii intime cu elevul ei
Risca o condamnare de 230 de ani de inchisoare, dupa ce a fost prinsa intretinand relatii intime cu elevul ei

Amanda Nasser, in varsta de 31 de ani, ar putea fi condamnata la nu mai putin de 230 de ani de inchisoare, dupa ce a recunoscut ca a intretinut relatii intime cu unul dintre elevii ei.

O profesoara bauta a intretinut relatii sexuale cu un elev, in toaleta unui avion. Masura luata de conducerea scolii
O profesoara bauta a intretinut relatii sexuale cu un elev, in toaleta unui avion. Masura luata de conducerea scolii

Unei profesoare de fizica din Anglia i s-a interzis sa mai predea, pe o perioada nedeterminata, dupa ce a intretinut relatii sexuale cu un elev in toaleta unui avion.

Profesoara romanca ucisa cu bestialitate in casa ei din Londra. Florina a fost lovita cu ciocanul in cap
Profesoara romanca ucisa cu bestialitate in casa ei din Londra. Florina a fost lovita cu ciocanul in cap

Un barbat de 34 de ani a ajuns in arest, fiind acuzat ca a ucis-o cu mai multe lovituri de ciocan pe romanca Florina Pastina, profesoara in Marea Britanie.

O invatatoare de 21 de ani a fost concediata pentru ca era vedeta in filme pentru adulti:
O invatatoare de 21 de ani a fost concediata pentru ca era vedeta in filme pentru adulti: "Iubesc sa predau, iubesc sexul"

Un cadru didactic din invatamantul prescolar din California a fost concediata pentru ca avea si o alta ocupatie, mai putin "serioasa": juca in filme pentru adulti.

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.