”Visuri la cheie”. O fetiță și bunica ei, cu o poveste tragică de viață, au primit o casă construită de la zero

×
Codul embed a fost copiat

Pentru prima dată în sezonul 5 Visuri la cheie, toți cei cinci membri ai echipei, Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia, Ciprian Vlaicu și Valentin Ionașcu, și-au unit forțele pentru a construi o casă de la zero.

Astfel, ei au decis să schimbe destinul unei bunici și pe cel al nepoatei sale, două suflete cu o poveste tragică de viață.Ciprian Vlaicu, arhitect Visuri la cheie, a donat terenul pentru noua casă.

Alex este orfană de ambii părinți, tatăl a murit de cancer când ea avea un an, iar mama ei a fost ucisă într-o dimineață, când mergea la serviciu, de un bărbat care își dorea să aibă o relație cu ea, în ciuda refuzurilor sale repetate.

Pe atunci, micuța avea doi ani și a rămas în grija bunicii din partea mamei. În ciuda greutăților și lipsurilor, cele două încearcă să-i ajute la rândul lor pe cei din jur și fac tot posibilul să se bucure de fiecare moment din viață.

Trebuie să mă bucur de ceea ce am și să merg înainte, pentru că viața este scurtă și merită trăită”, spune fata.

Citește și
Visuri la Cheie
Visuri la cheie. Reacţia Ceciliei, o mamă care își crește singură fetița grav bolnavă, când vede noua casă
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

În ciuda celor întâmplate, Alex este un copil vesel, și-a dorit mereu să studieze actoria și să aibă camera ei, deși îi este frică să doarmă singură din cauza omului care i-a ucis mama.

Bunica și fata trăiau în fiecare zi cu teamă, așa că, pentru prima dată la Visuri la cheie, echipa emisiunii a decis să le construiască o casă într-un alt loc decât cel în care stăteau cele două. Pentru că aveau nevoie de un teren pentru casa de la zero, familia lui Ciprian Vlaicu, arhitect al emisiunii, a donat terenul pentru noua locuință.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
”Visuri la cheie” a ajuns la o familie cu 9 copii. Apartamentul lor cu 4 camere a fost complet schimbat
”Visuri la cheie” a ajuns la o familie cu 9 copii. Apartamentul lor cu 4 camere a fost complet schimbat

Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia și Valentin Ionașcu au ajuns la Pitești, la o familie frumoasă, unită, cu nouă copii care, în ciuda greutăților, nu încetează să zâmbească și să lupte pentru visurile lor.

Visuri la cheie. Reacţia Ceciliei, o mamă care își crește singură fetița grav bolnavă, când vede noua casă
Visuri la cheie. Reacţia Ceciliei, o mamă care își crește singură fetița grav bolnavă, când vede noua casă

Echipa „Visuri la Cheie” a ajuns, miercuri, la Blejoi, la Cecilia Ion, o mamă care își crește singură fiica, pe Anastasia.

Visuri la Cheie. O nouă șansă pentru familia Dinuță: „Trebuie să ne acomodăm, acum visăm!” VIDEO
Visuri la Cheie. O nouă șansă pentru familia Dinuță: „Trebuie să ne acomodăm, acum visăm!” VIDEO

Echipa Visuri la Cheie a ajuns, miercuri, în localitatea Micești, județul Argeș, unde locuiește familia Dinuță.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran
Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran

Oficiali politici îndeamnă în primele reacţii - foarte pruente - după riposta Israelului în Iran, la ”evitarea unei escaladări”, relatează AFP.