Angajata unei toalete publice din Alba Iulia a fost premiată. „Contribuie la binele orașului”

angajata
Alba24

Angajata ce are în grijă toaleta publică din Alba Iulia în interiorul căreia se află vestigii medievale, considerată cea mai scumpă din ţară din punct de vedere al costurilor de amenajare, a fost premiată miercuri, pentru implicarea sa la locul de muncă.

„Sfârşitul de an aduce şi momente în care implicarea şi faptele bune trebuie cunoscute şi recunoscute. Astăzi a fost o astfel de zi în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Voicu Paul a premiat angajatul instituţiei care înţelege că locul de muncă este a doua casă, care prin efortul personal, modestie şi dedicare contribuie la schimbarea în bine a oraşului”, se arată într-un comunicat transmis de către Primăria municipiului Alba Iulia, potrivit Agerpres.

„Este vorba despre doamna Lenuţa Varga a cărei implicare o vedem doar când ajungem la toaletele publice din Cetate, de a căror întreţinere se ocupă. Curăţenie exemplară, flori, decoraţiuni de sezon sunt doar câteva din semnele că doamna Lenuţa Varga a fost la serviciu şi a făcut ceva în plus faţă de ce îi impune fişa postului", continuă comunicatul.

Voicu Paul a afirmat, potrivit sursei citate, că apreciază implicarea personală şi că îşi doreşte să vadă cât mai multe astfel de exemple.

„Aş vrea ca anul viitor, dacă acum mi-a atras atenţia doar efortul benevol al doamnei Varga, să pot să felicit mai mulţi angajaţi ai primăriei. Dorinţa mea este ca, de la an la an, să ne însănătoşim ca atitudine şi să fim apreciaţi pentru ceea ce facem şi cum facem, să facem diferenţa, nu să lucrăm doar că scrie în fişa postului", a spus viceprimarul cu atribuţii de primar

Citește și
festival bucuresti
Scene inedite în București. Motivul pentru care oamenii au început să danseze în stradă
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Femeia a primit un buchet de flori, un premiu în bani şi cadouri pentru copii.

Lenuţa Varga este angajată în funcţia de îngrijitor clădiri la Compartimentul Zone de agrement şi toalete publice. Este părinte singur şi are în îngrijire patru copii minori, precizează comunicatul citat.

Femeia lucrează la o toaleta publică ce a fost considerată, la vremea inaugurării sale, în urmă cu câţiva ani, cea mai scumpă din ţară, necesitând costuri de amenajare în valoare de peste 1,6 milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene.

Grupul sanitar dispune, pe lângă utilităţile specifice unei toalete publice, şi de un hol imens, cu bănci aflate în imediata apropiere a încăperii în care se află vestigiile medievale a căror istorie este menţionată pe o placă explicativă. Este vorba de o construcţie de zidărie din piatră, din care se mai păstrează parţial un traseu de zid în forma literei L. Edificiul poate fi identificat cu magazia de făină, ce apare marcată, cu litera K, pe planul lui Giovanni Morando Visconti, la 1711. Depozitul făcea corp comun cu zidul de protecţie ce delimita incinta Palatului Princiar în perioada medievală (secolele XVI-XVII).

Grupul sanitar se află într-o zonă intens tranzitată în sezonul turistic, în imediata apropiere a Sălii Unirii şi Muzeului Naţional al Unirii, precum şi a statuii domnitorului Mihai Viteazul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Victor Rebengiuc, premiat de fundația Hope and Homes for Children
Victor Rebengiuc, premiat de fundația Hope and Homes for Children

În ultimii 21 de ani în România s-au închis 56 de orfelinate, în care zeci de mii de copii trăiau în condiţii inumane. Iar o parte din merit revine şi fundaţiei Hope and Homes for Children care a contribuit la această schimbare în bine.

Scene inedite în București. Motivul pentru care oamenii au început să danseze în stradă
Scene inedite în București. Motivul pentru care oamenii au început să danseze în stradă

Se cântă jazz zilele acestea în Capitală. Ediția din acest an a Festivalului de Jazz din București a adus în fața publicului artiști români și internaționali, printre care și bateristul premiat cu cinci premii Grammy - Antonio Sanchez.

Premiat cu Oscar, Nicolas Cage e mai încântat de trofeul primit la Cluj. Reacția sa
Premiat cu Oscar, Nicolas Cage e mai încântat de trofeul primit la Cluj. Reacția sa

Prezent la Cluj în cadrul festivalului TIFF, actorul american Nicolas Cage a primit sâmbătă seară trofelul "Transilvania" pentru Contribuţia Specială adusă Cinematografiei Mondiale.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.