Un prosper om de afaceri şi fost deputat ucrainean, arestat în Franța

politie franta
Shutterstock

Un prosper om de afaceri şi fost deputat ucrainean care face obiectul unei cereri de extrădare pentru „infracţiuni financiare” a fost reţinut marţi seara în staţiunea de schi Courchevel, din Alpii francezi, au indicat miercuri surse judiciare.

Kostiantin Jevago, în vârstă de 48 de ani, principalul acţionar al societăţii Ferrexpo, listată la bursa din Londra, figura din 2021 pe lista persoanelor căutate a Kievului, scrie AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a salutat arestarea, într-un comunicat publicat miercuri în care se precizează că omul de afaceri este bănuit de „organizarea achiziţiei unei bănci comerciale pe bază de fonduri obţinute ilegal în proporţii importante”.

Jevago, a cărui avere este estimată acum de Forbes la 1,3 miliarde de dolari, faţă de 2,3 miliarde anul trecut, din cauza războiului, este bănuit că a deturnat 113 milioane de dolari de la banca sa Finance & Credit Bank, intrată în faliment în 2015.

Omul de afaceri a fost deputat în parlamentul ucrainean din 1998 până în 2019, atât ca independent cât şi în tabăra fostei şefe a executivului Iulia Timoşenko, fiind învins în alegerile legislative de un candidat din partidul lui Volodimir Zelenski, tocmai ales la preşedinţia ţării.

Citește și
masina
O mașină fără o roată a fost oprită de poliție pe stradă. Șoferul voia „să ajungă departe” FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nepotul regelui Spaniei, anchetat de poliție după ce a participat la un scandal monstru, cu cuțite, în Madrid
Nepotul regelui Spaniei, anchetat de poliție după ce a participat la un scandal monstru, cu cuțite, în Madrid

Felipe Juan Froilán, 24 de ani, fiul Infantei Elena a Spaniei, sora regelui Felipe al VI-lea, este anchetat de poliția iberică pentru o presupusă implicare într-un scandal izbucnit într-un club de noapte din Madrid, în care s-au folosit cuțite.

O mașină fără o roată a fost oprită de poliție pe stradă. Șoferul voia „să ajungă departe” FOTO
O mașină fără o roată a fost oprită de poliție pe stradă. Șoferul voia „să ajungă departe” FOTO

Un bărbat a fost oprit de poliție după ce a fost surprins conducând o mașină cu o roată lipsă.

Taximetriștii au intervenit în forță la Galați. Povestea încurcată va fi lămurită de poliție
Taximetriștii au intervenit în forță la Galați. Povestea încurcată va fi lămurită de poliție

Intervenție în forță a taximetriștilor din Galați, în cazul unui coleg care s-a simțit amenințat. Toți șoferii firmei de taximetre au primit prin stație, luni seară, în jurul orei 10.30, codul zero-zero, care înseamnă că un angajat este în pericol.

Fetiță de 13 ani, lovită în ochi de o petardă. Minora a fost transportată la spital
Fetiță de 13 ani, lovită în ochi de o petardă. Minora a fost transportată la spital

O fetiţă de 13 ani a fost lovită la ochiul drept de un fragment de petardă, în timp ce se afla cu alţi tineri pe un teren de sport din localitatea Poiana Buchin, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.

O româncă a mers la poliție să denunțe furtul motocicletei sale și a ajuns la închisoare. Ce i s-a întâmplat
O româncă a mers la poliție să denunțe furtul motocicletei sale și a ajuns la închisoare. Ce i s-a întâmplat

Mirela, o femeie de origine română din Almuñécar, Granada, a ajuns în închisoare după ce s-a dus la cazarma Gărzii Civile pentru a sesiza furtul motocicletei sale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.