Trei femei, atacate cu lovituri de cuţit într-o gară. Cine este atacatorul

gara, atac, franta,

O agresiune cu armă albă a avut loc în această duminică după-amiază în gara din Mulhouse, în regiunea Alsacia, în nord-estul Franţei, informează Franceinfo, care a obţinut informaţii de la parchetul oraşului.

Potrivit deputatului de Haut-Rhin, Bruno Fuchs, o primă femeie a fost înjunghiată în spate în jurul orei locale 15:15 în incinta gării. Femeia, de naţionalitate germană, era "împreună cu fiica sa care nu a fost rănită", precizează alesul citat, relatează Agerpres.

Deputatul informează că, ajungând în faţa gării, agresorul a înjunghiat în zona abdomenului o altă femeie, rănind-o grav. Un medic, care se afla în gară în acel moment, a acordat primul ajutor celor două rănite, după care acestea au fost transportate la spital.

O a treia femeie, în vârstă de 22 de ani, a fost de asemenea agresată. Ea a avut timp să se elibereze din mâinile agresorului, fără a fi rănită şi doar îmbrăcămintea i-a fost sfâşiată.

Atacatorul, calificat drept "dezechilibrat" de o sursă poliţienească, reuşise să fugă, dar a fost ulterior reţinut şi plasat în arest preventiv, relatează France Bleu.

Citește și
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Cum vrea Estonia să respingă un atac rusesc în câteva zile. ”Victoria decisivă trebuie să vină foarte rapid”
Cum vrea Estonia să respingă un atac rusesc în câteva zile. ”Victoria decisivă trebuie să vină foarte rapid”

Estonia vrea să-și dubleze bugetul pentru apărare, în condițiile în care are deja alocate cheltuieli militare de 3% din PIB, astfel încât să poată fi capabilă să respingă în câteva zile un atac al Rusiei.

 

Nori groși de praf și nisip din Sahara fac irespirabil aerul din Atena. Grecii se confruntă cu temperaturi de 32°C
Nori groși de praf și nisip din Sahara fac irespirabil aerul din Atena. Grecii se confruntă cu temperaturi de 32°C

Atmosfera din Atena a devenit irespirabilă joi, după ce norilor groși de praf și nisip saharian li s-au adăugat călduri record pentru această perioadă.   

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.