SUA recunoaște oficial genocidul armean în care ar fi murit peste 1,2 milioane de oameni

×
Codul embed a fost copiat

Senatul SUA a adoptat joi în unanimitate o rezoluţie care recunoaşte genocidul armean, după ce Camera Reprezentanţilor a luat o decizie similară cu o majoritate zdrobitoare, un vot care a provocat furia Turciei.

Textul face apel la "comemorarea genocidului armean" şi la "respingerea tentativelor (...) de a asocia guvernul american la negarea genocidului armean", în cadrul unei rezoluţii nelegislative care a fost anterior blocată de mai multe ori în Senat de aliaţii republicani ai preşedintelui Donald Trump.

Nimeni nu s-a opus joi adoptării rezoluţiei, propusă de un democrat, Bob Menendez, relatează Agerpres.

„Sunt fericit că această rezoluţie a fost adoptată într-o epocă în care există încă supravieţuitori ai genocidului care vor putea vedea că Senatul recunoaşte ceea ce au îndurat", a declarat senatorul în hemiciclu, în cadrul unui discurs pe care l-a întrerupt din cauza emoţiei.

Turcia refuză însă utilizarea termenului "genocid", evocând masacre reciproce pe fondul războiului civil şi al foametei care s-au soldat cu moartea a sute de mii de oameni în ambele tabere.

Citește și
Kremlin
Ucraina acuză Kremlinul de genocid. Ar fi vorba de aproape 200.000 de victime
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Adoptarea, cu 405 voturi din 435, a acestei rezoluţii de către Camera Reprezentanţilor, pe 30 octombrie, a provocat furia Ankarei, care a denunţat o "insultă" şi o măsură care "nu are nicio valoare".

Un aliat al lui Donald Trump din Senat a blocat apoi prima tentativă de a vota rezoluţia în camera superioară, la circa o oră după o întâlnire cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan la Casa Albă, pe 14 noiembrie.

Recunoașterea genocidului „pune în pericol” relațiile dintre SUA și Turcia

 

Adoptarea rezoluției privind genocidul armean "pune în pericol viitorul relaţiilor" între Turcia şi SUA, a avertizat Ankara.

Comportamentul anumitor membri ai Congresului american dăunează relaţiilor turco-americane (...) Rezoluţia americană care a trecut astăzi în Senat pune în pericol viitorul relaţiilor noastre bilaterale", a postat pe Twitter directorul de comunicare al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun.

Genocidul armean este recunoscut de circa treizeci de ţări şi de comunitatea istoricilor. Potrivit estimărilor, între 1,2 milioane şi 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în timpul Primului Război Mondial de trupele Imperiului Otoman, aliat pe atunci cu Germania şi Imperiul austro-ungar.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Germania va recunoaște oficial un genocid în care a masacrat peste 75.000 de oameni
Germania va recunoaște oficial un genocid în care a masacrat peste 75.000 de oameni

Germania va face pentru prima oară o declaraţie, pe care o va adopta în parlament ca parte a unui acord cu Namibia, în care va face referire la atrocităţile comise în această ţară pe vremea când era colonie a Germaniei în Africa.

Ucraina acuză Kremlinul de genocid. Ar fi vorba de aproape 200.000 de victime
Ucraina acuză Kremlinul de genocid. Ar fi vorba de aproape 200.000 de victime

Guvernul ucrainean a cerut comunităţii internaţionale să recunoască drept genocid deportarea stalinistă a 200.000 de tătari din Crimeea în urmă cu 75 de ani, informează sâmbătă EFE.

Soția unui milionar din Sri Lanka, însărcinată, s-a aruncat în aer împreună cu cei 3 copii
Soția unui milionar din Sri Lanka, însărcinată, s-a aruncat în aer împreună cu cei 3 copii

Soția unui milionar din Sri Lanka, însărcinată, s-a aruncat în aer, împreună cu cei trei copii ai ei, în momentul în care poliția a venit la ușa casei sale, duminică seară, după atacurile de Paște.

Recomandări
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise

După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală a Capitalei. Cătălin Cîrstoiu nu a vrut să renunțe, ba chiar a cerut și garanții.

Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”
Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu susține că nu a luat decizia de face un pas înapoi „pentru că un medic nu abandonează niciodată” şi că, „în fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici”.

Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ
Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ

Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă, dar şi precipitaţii mixte la munte.