SUA nu mai consideră coloniile israeliene din Cisiordania ca fiind ilegale. Reacțiile UE și ale țărilor arabe

SUA nu mai consideră coloniile israeliene din Cisiordania ca fiind ilegale

Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat luni că Statele Unite nu mai consideră că statutul coloniilor israeliene din Cisiordania sunt ilegale.

Anunțul vine în condiţiile în care ocuparea teritoriilor palestiniene este apreciată drept ilegală de ONU, precum şi de o mare parte a comunităţii internaţionale, informează AFP şi Reuters.

"După o examinare atentă a tuturor argumentelor acestei dezbateri juridice", administraţia Donald Trump a conchis că "stabilirea coloniilor civile israeliene în Cisiordania nu este în sine contrară dreptului internaţional", a declarat presei Mike Pompeo.

Această decizie ar putea fi interpretată drept un sprijin acordat politicianului Benjamin Netanyahu, care a propus anexarea unei părţi a coloniilor din Cisiordania, în contextul în care în prezent au loc negocieri dificile în vederea formării noului guvern israelian.

Coloniile implantate în teritoriile palestiniene, ocupate de Israel începând cu 1967, sunt considerate drept ilegale de ONU, iar pentru o mare parte a comunităţii internaţionale ele reprezintă un obstacol major în calea păcii.

Citește și
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Politica americană era fundamentată până în prezent, cel puţin din punct de vedere teoretic, pe un aviz juridic al Departamentului de Stat datând din 1978, conform căruia "stabilirea de colonii de populaţii în aceste teritorii" nu este "conformă cu dreptul internaţional".

Mike Pompeo a decis că acest aviz nu mai este de actualitate.

"Adevărul este că nu va exista niciodată o soluţie juridică a acestui conflict şi că dezbaterile referitoare la cine are dreptate şi cine se înşală din punct de vedere al dreptului internaţional nu vor aduce pacea" a declarat Pompeo, care a precizat că nu este vorba de o ingerinţă în politica israeliană şi nici de o aprobare a colonizării.

Caracterul acestei decizii este înainte de toate unul simbolic: dacă fosta administraţie democrată a preşedintelui Barack Obama a condamnat colonizarea, executivul republican condus de Donald Trump s-a arătat deja din 2017 mult mai flexibil în privinţa acestei chestiuni ultrasensibile.

Ambasadorul SUA la Ierusalim, David Friedman, a mers până acolo încât a declarat că Israelul are "dreptul" să anexeze "o parte" din Cisiordania ocupată. Mike Pompeo a refuzat în luna aprilie să se pronunţe dacă Washingtonul s-ar opune unei eventuale anexări a coloniilor din Cisiordania de către statul evreu.

Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) a denunţat luni noua poziţie a SUA. Washingtonul nu este "în măsură şi nici autorizat să anuleze dispoziţiile dreptului internaţional şi nu are dreptul să legalizeze coloniile israeliene" a afirmat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al ANP, Nabil Abou Roudeina.

În schimb, premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat poziţia exprimată de secretarul de stat american. Această decizie reflectă "un adevăr istoric - acela că evreii nu sunt colonizatori străini în Iudeea şi Samaria (denumiri biblice utilizate de Israel pentru a desemna Cisiordania ocupată). În realitate, ne numim evrei deoarece suntem poporul din Iudeea", conform unui comunicat de presă.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană şi-a reafirmat luni seara poziţia prin care susţine caracterul ilegal al activităţilor israeliene de colonizare a teritoriilor palestiniene ocupate din Cisiordania, care afectează perspectivele unei păci durabile, în contextul în care SUA au anunţat că nu mai consideră că aceste colonii contravin prevederilor dreptului internaţional, transmit Reuters şi dpa.

Și ministrul iordanian de externe Ayman Safadi a avertizat că schimbarea poziţiei SUA referitoare la legalitatea coloniilor israeliene din Cisiordania ocupată, anunţată luni de secretarul de stat Mike Pompeo, va avea "consecinţe periculoase" asupra perspectivelor de relansare a procesului de pace din Orientul Mijlociu, informează Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului în care are loc procesul lui Donald Trump
Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului în care are loc procesul lui Donald Trump

Un bărbat a încercat să-şi dea foc vineri, dintr-un motiv momentan necunoscut, în faţa tribunalului din Manhattan unde are loc procesul lui Donald Trump, a anunţat poliţia.

Cutremur cu magnitudinea 5,4, raportat vineri. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 5,4, raportat vineri. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ, cu magnitudinea de 5,4, a avut loc, vineri, la ora 14:00, ora locală a României.

 

Un bărbat a fost arestat după ce a înjunghiat trei femei, în Suedia. Victimele se află în stare critică
Un bărbat a fost arestat după ce a înjunghiat trei femei, în Suedia. Victimele se află în stare critică

Poliţia suedeză a anunţat vineri că a neutralizat şi a arestat un bărbat care a rănit cu un obiect ascuţit trei femei, în oraşul Vasteras (centrul Suediei), transmit Reuters şi AFP.  

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.