Rusia va pune pe lista persoanelor căutate judecătorii CPI care au emis mandatul de arestare împotriva lui Putin

putin

Comitetul de Investigaţii al Rusiei îi va pune în curând pe lista persoanelor căutate în ţară pe judecătorii Curţii Penale Internaţionale (CPI) care au emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al unui alt oficial rus.

"Comitetul de anchetă a deschis foarte repede un dosar penal împotriva preşedintelui (CPI) şi a trei judecători, care au influenţat în mod activ adoptarea acestei decizii. În curând, aceştia vor fi trecuţi pe lista persoanelor căutate", a declarat Bastrîkin, vorbind la Forumul juridic internaţional de la Sankt Petersburg, potrivit news.ro.

Curtea Penală Internaţională a emis la 17 martie un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al comisarului rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru un presupus plan de deportare a copiilor ucraineni în Rusia.

Curtea a declarat că există "motive rezonabile de a crede că Vladimir Putin poartă răspundere penală individuală" pentru presupusele crime, pentru că le-a comis direct alături de alţii şi pentru că "nu a exercitat un control adecvat asupra subordonaţilor civili şi militari care au comis faptele".

Acuzaţiile CPI au fost primele formulate în mod oficial împotriva oficialilor de la Moscova de când aceasta a început atacul neprovocat asupra Ucrainei, anul trecut.

Citește și
bolnavi psiho exploatati la borsa
Bolnavi cu afecțiuni psihice, exploatați fără milă la fermele din Borșa. Pacienții erau bătuți și locuiau în barăci
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Rusia nu este membră a CPI. Întrucât instanţa nu desfăşoară procese în absenţă, orice oficial rus acuzat ar trebui fie predat de Moscova, fie arestat în afara Rusiei.

Kremlinul a catalogat acţiunile CPI drept "scandaloase şi inacceptabile".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Putin anunță chemarea rușilor în tabere de pregătire militară. Ce scrie în decretul semnat de liderul de la Kremlin
Putin anunță chemarea rușilor în tabere de pregătire militară. Ce scrie în decretul semnat de liderul de la Kremlin

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat, joi, chemarea rezerviștilor în taberele de pregătire militară.

Bolnavi cu afecțiuni psihice, exploatați fără milă la fermele din Borșa. Pacienții erau bătuți și locuiau în barăci
Bolnavi cu afecțiuni psihice, exploatați fără milă la fermele din Borșa. Pacienții erau bătuți și locuiau în barăci

Patru persoane au fost reținute în dosarul privind cel puțin opt bolnavi psihic exploatați în Borșa, Maramureș

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.