Germania, Marea Britanie și Franța, acuzații la adresa Iranului: Dezvoltă rachete balistice

racheta balistica iran
AFP

Iranul dezvoltă rachete balistice cu capacitate nucleară, încălcând o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, au denunţat Germania, Marea Britanie şi Franţa într-o scrisoare comună adresată secretariatului general al ONU, relatează joi AFP.

Ambasadorii celor trei ţări la ONU îi cer secretarului general Antonio Guterres să informeze Consiliul de Securitate, în următorul său raport, că activitatea Iranului în materie de rachete balistice este „incompatibilă” cu rezoluţia Consiliului de aprobare a acordului nuclear internaţional cu Iranul din 2015.

Cele trei ţări evocă în special imagini difuzate pe rețelele sociale în data de 22 aprilie ale unui test de rachetă balistică Shahab-3, cu rază medie şi despre care ele susţin că ar fi capabilă să transporte o armă nucleară, dar şi lansarea la 2 august de către rebelii houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, a unei rachete balistice Borkan-3 cu propulsie lichidă şi o rază de circa 1300 km”, precum şi lansarea la 24 iulie a unei alte rachete balistice care ar fi parcurs peste 1000 de kilometri şi ar putea fi „o rachetă Shahab-3 cu rază medie de acţiune”.

Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif a reacţionat pe Twitter, denunţând „o minciună disperată” a celor trei ţări „pentru a-şi ascunde mizerabila incompetenţă în ce priveşte minimala îndeplinire a propriilor lor obligaţii”.

Dacă aceste trei ţări vor să aibă „o minimă credibilitate pe glob, pot începe prin a-şi exersa suveranitatea în loc să se plieze presiunilor americane”, a adăugat oficialul iranian.

Citește și
Iran
Avertisment din Orientul Mijlociu: "Am împiedicat un război mondial"
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Peste 1.000 de persoane ar fi murit în urma protestelor din Iran. „Regimul blochează informația”
Peste 1.000 de persoane ar fi murit în urma protestelor din Iran. „Regimul blochează informația”

Forţele de securitate ale regimului de la Teheran este posibil să fi ucis peste 1.000 de iranieni în timpul reprimării violente a protestelor care au izbucnit la jumătatea lui noiembrie, a declarat joi emisarul SUA pentru Iran, Brian Hook, relatează AFP.

Avertisment din Orientul Mijlociu:
Avertisment din Orientul Mijlociu: "Am împiedicat un război mondial"

Miliţia iraniană Bassidji a afirmat că autorităţile au împiedicat un "război mondial" în Iran, arătând cu degetul spre SUA, Israel şi Arabia Saudită ca fiind implicate în tulburările care au zdruncinat ţara în ultimele zile.

Trump acuză Iranul că blochează internetul pentru a ascunde
Trump acuză Iranul că blochează internetul pentru a ascunde "moartea şi tragedia"

Donald Trump a acuzat joi regimul iranian că a blocat internetul în ţară pentru a ascunde "moartea şi tragedia", după mai multe zile de manifestaţii.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.