Furtunile fac ravagii în Brazilia. Cel puţin opt persoane au murit

furtuni violente brazilia
Profimedia

Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa în urma furtunilor severe din sud-estul Braziliei, informează DPA, citată de Agerpres.

Patru persoane au murit în urma unei alunecări de teren produsă în populara staţiune turistică Petrópolis, din statul Rio de Janeiro, potrivit agenţiei de presă Agęncia Brasil, care citează autorităţile.

Potrivit agenţiei, peste 300 de milimetri de ploaie s-au produs în 24 de ore în acest oraş situat la circa 70 de kilometri nord de metropola Rio de Janeiro, la o altitudine de peste 800 de metri.

Au existat victime şi în oraşele Teresópolis, Arraial do Cabo şi Duque de Caxias, de asemenea situate în statul Rio de Janeiro.

Echipele de intervenţie au reuşit să salveze peste 90 de persoane pe teritoriul acestui stat, potrivit oficialilor guvernamentali locali.

Citește și
scena
Momentul în care o scenă uriașă se prăbușește din cauza furtunii, la un festival. Un DJ a murit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Au fost înregistrate inundaţii şi în statul Espírito Santo, care se învecinează cu Rio de Janeiro în nord.

Prognozele anunţă în continuare precipitaţii.

În emisfera sudică este final de vară, iar ploile torenţiale sunt obişnuite în zonele tropicale din această perioadă a anului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO Furtuni violente de nisip, în Brazilia. Cel puțin șase persoane au murit
VIDEO Furtuni violente de nisip, în Brazilia. Cel puțin șase persoane au murit

Cel puţin şase persoane au murit în Brazilia, în urma unor puternice furtuni de nisip care au lovit regiunile sud-estice în ultimele zile, fenomen natural amplificat de seceta extremă.

Momentul în care o scenă uriașă se prăbușește din cauza furtunii, la un festival. Un DJ a murit
Momentul în care o scenă uriașă se prăbușește din cauza furtunii, la un festival. Un DJ a murit

Un DJ a murit și trei persoane au fost rănite după ce o scenă amplasată la un festival din Brazilia a fost distrusă de o furtună puternică.

Nori de furtuna deasupra Oceanului Atlantic. O fotografie deosebita, realizata din spatiul cosmic
Nori de furtuna deasupra Oceanului Atlantic. O fotografie deosebita, realizata din spatiul cosmic

Un membru al Statiei Spatiale Internationale a capturat cu obiectivul fotografic o imagine uimitoare a momentului in care satelitul trecea deasupra Braziliei.

Fotomodelele din Brazilia nu se sperie de furtuna si pozeaza aproape goale in mijlocul New York-ului
Fotomodelele din Brazilia nu se sperie de furtuna si pozeaza aproape goale in mijlocul New York-ului

Statele Unite traiesc cu spaima cea mai puternica furtuna de zapada din ultimii 30 de ani, dar asta nu inseamna ca toti respecta avertismentele date de oficiali.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.