Două zile rămase până la alegerile din Marea Britanie. Noi probleme pentru candidați

×
Codul embed a fost copiat

Cu numai două zile înainte de alegerile legislative anticipate din Regatul Britanic, probleme sistemului de sănătate intervin brutal în campanie, pe care conservatorul Boris Johnson o dorea strict limitată la chestiunile legate de Brexit.

Fotografia unui băiețel de patru ani tratat pentru pneumonie pe podeaua unui spital din Leeds a stârnit reacții puternice.

Dacă opoziția a încercat să speculeze momentul, premierul Boris Johnosn a refuzat până și să se uite în telefonul unui jurnalist care voia să-i arate poza și să-i ceară o reacție.

Ulterior, ministrul Sănătății a făcut o vizită neanunțată în spitalul respectiv.

Fiind considerate un referendum despre Brexit, alegerile de joi vor trasa drumul Regatului Unit în următoarele decenii.

Citește și
politia britanica
Un român din Marea Britanie s-a trezit cu 50 de amenzi, de circulație deși nu are permis sau mașină
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Liderul conservator este considerat favorit.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Germania, Marea Britanie și Franța, acuzații la adresa Iranului: Dezvoltă rachete balistice
Germania, Marea Britanie și Franța, acuzații la adresa Iranului: Dezvoltă rachete balistice

Iranul dezvoltă rachete balistice cu capacitate nucleară, încălcând o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, au denunţat Germania, Marea Britanie şi Franţa într-o scrisoare comună adresată secretariatului general al ONU, relatează joi AFP.

Un român din Marea Britanie s-a trezit cu 50 de amenzi, de circulație deși nu are permis sau mașină
Un român din Marea Britanie s-a trezit cu 50 de amenzi, de circulație deși nu are permis sau mașină

Un student român din Marea Britanie s-a trezit cu peste 50 de amenzi de circulație, deși nici măcar nu deține o mașină sau permis de conducere.

Romanii din Marea Britanie, afectati de Brexit: „Nu mai e de munca”
Romanii din Marea Britanie, afectati de Brexit: „Nu mai e de munca”

Marea Britanie, prima și singura țară care a decis să părăsească Uniunea Europeană. Au trecut trei ani de atunci și politicienii lor încă n-au căzut de acord asupra Brexit-ului, așa că fac alegeri anticipate.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.