Cartierul viitorului din Dubai. Vilele folosesc doar energie solară și totul se reciclează

×
Codul embed a fost copiat

Dubaiul este într-o continuă schimbare. De la un an la altul, metropola care atrage numeroşi turişti, are o infrastructură tot mai dezvoltată. Mai nou, printre palmieri şi-a făcut apariţia un aşa-zis "cartier al viitorului".

Vilele construite folosesc numai energie solară, iar facturile proprietarilor sunt mai mici cu aproape 50% faţă de restul locuitorilor din alte zone ale Dubaiului.

Un cartier exclusivist din Dubai a fost botezat Oraşul Sustenabil. Are 500 de vile, un mall, o şcoală şi mai multe ferme agricole. Cei care au pus la punct proiectul au avut un singur scop: să fie cât mai puţin dăunător mediului înconjurător. Pentru acest lucru, investiţiile s-au ridicat la 350 de milioane de dolari.

Faris Saeed, iniţiatorul proiectului: „Zona climatică a Dubaiului, sau mai bine zis a tuturor ţărilor din Golf, este una dintre cele mai dificile din lume. Așa că am vrut să realizăm această provocare, deoarece credem că dacă suntem capabili să o realizăm în Dubai, o putem face oriunde în lume, în funcţie de zona climatică în care ne aflăm. Aici temperatura este atât de mare și avem mai puține resurse pentru materiale de construcție, mai puține resurse de apă. Deci, a fost o provocare, dar am depășit-o.”

Proiectul a început în 2014, iar primii locatari s-au mutat aici un an mai târziu. Acum este ocupat în proporţie de 90%. Mai exact, 2.700 de persoane locuiesc aici.

Citește și
catina
Ginsengul românesc, în magazinele din Dubai și Qatar. Ce proprietăți are
După ce cântăreața Anca Pop a plonjat în Dunăre cu mașina și a murit, șefii CNAIR au montat un parapet despre care inițial spuneau că „nu se justifică”

Nick Watson, rezident: „Când ne-am mutat aici, primul lucru pe care l-am primit de la cei care administrează această zonă au fost nişte pubele pentru reciclare doar pentru casa noastră. Chiar dacă e ceva infim, e benefic. Reciclăm totul. O făceam şi înainte, dar nu la acest nivel. Avem patru pubele în total. Separăm totul şi curăţăm totul.”

Toate vilele sunt orientate spre nord, întregul cartier este luminat cu LED-uri, pe acoperişuri există numai panouri solare şi, în plus, pentru toate clădirile s-a folosit la exterior o vopsea care reflectă razele ultraviolete.

Yazan Shaalan, Fărm General Manager: „Folosim electricitate în interiorul solariilor de la panoul solar de afară. Deci, energia electrică este gratuită, iar apa folosită pentru răcire este apă reciclată. Deci, totul în interiorul solariilor este sută la sută ecologic.”

Proiectul este într-o continuă dezvoltare şi, pe viitor, autorităţile au de gând să îl transforme în primul cartier din Emiratele Arabe Unite care funcţionează doar pe baza energiei pe care o produce.

 

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Citește și...
Primul prototip al unui vehicul pentru sistemul de transport Hyperloop. Ce este inedit
Primul prototip al unui vehicul pentru sistemul de transport Hyperloop. Ce este inedit

La salonul auto din Dubai a fost prezentat pentru prima oară prototipul unui vehicul creat pentru sistemul de transport hyperloop.

Ginsengul românesc, în magazinele din Dubai și Qatar. Ce proprietăți are
Ginsengul românesc, în magazinele din Dubai și Qatar. Ce proprietăți are

Cătina, fructul minune, care deşi este cât mazărea conţine într-un singur bob tot atâta vitamina C cât în şase potocale, s-a făcut anul acesta din belşug.

Recomandări
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la "Mihail Kogălniceanu" și susține că NATO se pregătește pentru război

Activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre au ca scop pregătirea unui posibil conflict cu Rusia, a anunțat, joi, Ministerul rus de Externe, informează RIA Novosti.

Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate
Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate

Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat Vladimir Putin.

Presa americană:
Presa americană: "Mafia românească vine după cardurile voastre". Metoda prin care interlopii fac 9 mil. $ pe lună

Procurorii din California susțin că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi înșelătorii: skimming-ul cardurilor de debit.