Programul Rabla 2019 continuă. 20.000 de noi vouchere, disponibile de luni

rabla

Rabla 2019. Persoanele fizice care vor să-şi caseze un autoturism mai vechi de 8 ani pot merge, începând de luni, la producătorii validaţi pentru a accesa "Rabla Clasic", după ce programul a fost suplimentat cu 130 de milioane lei.

"Începând de luni, 19 august 2019, ora 10:00, persoanele fizice pot merge la producătorii validaţi pentru îndeplinirea formalităţilor de înscriere în vederea accesării Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional ("Rabla Clasic"). Programul "Rabla Clasic" a fost suplimentat cu 130 milioane lei, sumă care reprezintă aproximativ 20.000 de prime de casare. Astfel, numărul primelor de casare acordate în anul 2019 va depăşi numărul primelor de casare acordate până acum de Administraţia Fondului pentru Mediu în cei 16 ani de când se derulează acest program, totalizând 55.000 de prime de casare acordate în cadrul acestui an", notează instituţia, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, cuantumul primei de casare pentru Programul "Rabla Clasic" este de 6.500 de lei pentru fiecare autovehicul uzat, mai vechi de opt ani, dat spre casare şi se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g de CO2/km, în regim de funcţionare mixt (maximum 140 g CO2/km conform standardului WLTP).

De asemenea, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei în cazul achiziţionării unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g de CO2/km (maximum 105 g CO2/km conform standardului WLTP) şi/sau un ecobonus de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.

În cazul în care se întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare, ajungându-se astfel la acordarea unei finanţări în cuantum de 9.200 lei.

Citește și
Dacie in trafic in Bucuresti
Fondurile pentru programul ”Rabla” vor fi suplimentate cu 135 de milioane de lei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Au fost suplimentate fondurile pentru programul Rabla 2019. Condițiile impuse
Au fost suplimentate fondurile pentru programul Rabla 2019. Condițiile impuse

Cei care vor să renunțe la mașina veche pentru una nouă au la dispoziție, începând de luni, 20.000 de noi vouchere în programul Rabla. În anumite condiții, șoferii pot primi bonusuri de până la 9.200 lei.

Fondurile pentru programul ”Rabla” vor fi suplimentate cu 135 de milioane de lei
Fondurile pentru programul ”Rabla” vor fi suplimentate cu 135 de milioane de lei

Guvernul va aproba joi suplimentarea fondurilor pentru programul "Rabla" cu suma de 135 de milioane de lei, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.