Cât de periculoasă e substanţa folosită la deratizare în blocul din Timişoara. Mortalitate de 90%

×
Codul embed a fost copiat

Substanța care a ucis doi copii nevinovați și o tânără mamă este una dintre cele mai toxice.

Acest pesticid se folosește în mod normal, pentru anihilarea rozătoarelor, care apar în depozitele de cereale. În concentrație mare, gazul emanat de respectivele chimicale, poate ucide un adult dacă respiră de câteva ori, iar în concentrație medie, cum se bănuiește că ar fi fost în cazul de la Timișoara, o viață poate fi curmată, în câteva zeci de minute.

Acțiunea acestor pesticide este devastatoare. Odată intrate în contact cu oxigenul și umiditatea din atmosferă, degajă imediat fosfină, un gaz extrem de toxic care este mai greu ca aerul.

Inhalată, fosfina ajunge în plămâni și în contact cu apa de la nivel pulmonar devine și mai toxică. Se transferă în sânge, după care anihilează practic mitocondriile, adică motoarele celulelor, cele care produc energie pentru fiecare organ. Astfel, toate organele care necesită cantități mari de energie și oxigen vor intra într-un blocaj. Primele afectate sunt sistemul nervos central și inima, iar mai apoi ficatul și rinichii.

Medicii specialiști în toxicologie spun că efecte ale inhalării acestei substanțe toxice pot apărea chiar și după 2-3 zile de la expunere.

Citește și
salata cu ton si orez
11 persoane au murit după ce au mâncat orez. Alte 29 sunt în stare critică
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Radu Țincu, medic specialist în toxicologie: „Gravitatea depinde de concentrația de la fața locului, de volumul încăperii în care această substanță s-a emanat. Depinde foarte mult de timpul în care oamenii stau acolo, însă fiind un gaz toxic, efectele apar la câteva zeci de minute de la expunere.”

Așa se explică și de ce mulți au ajuns târziu la spital. Specialiștii spun totodată că bilanțul victimelor ar fi putut fi mult mai mare având în vedere mortalitatea de peste 90% înregistrată până acum în cazuri similare.

Medic: „Această substanță afectează cu precădere copiii, pentru că aceștia respiră mai des decât adulții, au o suprafață pulmonară mai mare și gazul acesta este mai greu decât aerul, astfel încât, cei care au înălțimea mai mică, cum sunt copiii, sunt mai afectați decât adulții."

Deși orice greșeală se poate solda cu cele mai grave consecințe, legislația actuală este destul de permisivă în cazul înfințării și funcționării companiilor specializate în dezinsecție și deratizare. Dacă pe vremuri doar medicii veterinari puteau fi operatori ai acestor firme, acum oricine poate, după absolvirea unui curs.

Primăriile sunt cele care dau avizul final de funcționare după ce, în prealabil, a fost completat un dosar care conține:

Un aviz de la Comisia Națională pentru produse biocide din cadrul Ministerului Sănătății, un aviz sanitar de la Direcția de Sănătate Publică pentru spațiul de depozitare al materialelor și substanțelor folosite dar și o autorizație ANSVSA.

Apoi, Direcția Generală de Poliție a Municipiului prin Servicul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase eliberează un document prin care substanțele folosite intră în evidența poliției.

În cazul în care firma prestează și servicii de igienă veterinară sau în industria alimentară, e nevoie de un aviz de la Direcția Sanitar Veterinară.

Pe lângă aceste avize extrem de importante este nevoie și de un certificat de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, avize pentru securitatea în muncă, aviz ISU și un contract cu o firmă care se va ocupa de colectarea și distrugerea ambalajelor folosite.

Autorizația de funcționare dată în final de primării este valabilă doar un an. După aceea trebuie refăcut întregul dosar.

Atunci când face dezinfecție, dezinsecție sau deratizare într-un bloc, firma în cauza este obligată să anunțe printr-un afiș ce substanțe folosește, care este durata aplicării lor, dar și măsurile de prim ajutor recomandate de producător. În funcție de puterea substanțelor, este obligatorie și limitarea accesului în anumite zone.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Ouă contaminate cu fipronil, decoprite la o fermă din Olt. Amenda dată de DSVSA
Ouă contaminate cu fipronil, decoprite la o fermă din Olt. Amenda dată de DSVSA

Ouă contaminate cu o substanţă toxică numită fipronil au fost descoperite la o fermă avicolă din judeţul Olt de către inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare.

11 persoane au murit după ce au mâncat orez. Alte 29 sunt în stare critică
11 persoane au murit după ce au mâncat orez. Alte 29 sunt în stare critică

Unsprezece persoane au murit după ce au consumat orez, contaminat probabil cu o substanţă toxică, la o ceremonie organizată într-un templu hindus din sudul Indiei, relatează AFP.

O femeie a murit după ce ar fi inhalat o substanță extrem de toxică
O femeie a murit după ce ar fi inhalat o substanță extrem de toxică

Tragedie cu multe semne de întrebare într-o comună din Bihor. Directoarea adjunctă a liceului din localitate a murit, iar soțul ei se află în stare gravă la spital după ce amândoi ar fi inhalat o substanță extrem de toxică.

Localnicii din Bistrița, îngroziți de numărul tot mai mare de minori care consumă aurolac
Localnicii din Bistrița, îngroziți de numărul tot mai mare de minori care consumă aurolac

Situaţie îngrijorătoare la Bistriţa, unde s-a înmulţit în ultima perioadă numărul persoanelor care consumă substanţa toxică numită aurolac.

Ancheta privind otrăvirea spionului rus ia amploare în Marea Britanie
Ancheta privind otrăvirea spionului rus ia amploare în Marea Britanie

Ancheta declanşată în Marea Britanie, după otrăvirea unui fost spion rus şi a fiicei sale, a luat dimensiuni ieşite din comun. Peste 250 de ofiţieri antitero participă la operaţiuni, iar 180 de militari le acordă sprijin logistic.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline
SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline

SUA au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, în mod deloc surprinzător, un veto în Consiliul de Securitate cererii palestiniene, criticată de Israel.