S-a urcat băută la volan și a trimis 2 oameni la spital. Spune că venea de la biserică
O șoferiță amețită de aburii alcoolului a provocat un accident duminică pe litoral, chiar în ziua în care își serba onomastica. Ea a virat la stânga de pe un drum secundar, deși nu avea voie, și a fost izbită de o mașină care circula regulamentar.
Femeia susține că a băut, dar sâmbătă noapte. Și că, în momentul în care a avut loc accidentul, se întorcea de la biserică.
În urma impactului, un copil de zece ani și mama lui au ajuns la spital.
Potrivit poliţiştilor, şoferiţa, care nu a trecut de proba cu etilotestul, ar fi ieşit de pe o stradă lăturalnică şi ar fi încercat să vireze la stânga, deşi indicatorul rutier interzice acest lucru. În acel moment, un autoturism care circula regulamentar pe drumul principal a lovit maşina femeii. Totul s-a întâmplat la ora prânzului, în aglomeraţia care se formase intre staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud.
Șoferul autoturismului lovit: "S-a întâmplat foarte repede, nu a acordat prioritate de trecere, a vrut să traverseze şi mi-a ieşit în faţă."
Localnică: "Am auzit bubuitura, numai că am ieşit şi deja erau accidentaţi toţi."
În autoturismul bărbatului se aflau un copil de 10 ani şi mama acestuia. Amândoi au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital.
Localnică: "Am auzit şi am venit repede, repede am scos nişte şerveţele care cu apa, le-am pus, să nu se umfle la ochişor la băieţel."
Oamenii din zonă spun că acea porţiune de drum este scena multor accidente, mai ales în timpul sezonului estival.
Reporter: Se intamplă des accidente aici?
Localnică: "Da, foarte des. Vara, foarte des. Ba nu dă prioritate, ba au viteză."
Din cauza accidentului, traficul a fost îngreunat aproximativ 40 de minute.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!