Concurs pentru secţia de investigare a magistraţilor: ”M-am înscris dintr-un impuls”

csm
Pro TV

Opt candidaţi înscrişi la selecţia pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei de investigare a magistraţilor şi pentru ocuparea unor posturi de procurori în cadrul acestei secţii susţin interviurile în faţa unei comisii din cadrul CSM.

Codruţa Simona Chindea, candidat pentru un post de procuror: M-am înscris dintr-un impuls la început, dar apoi mi-am dat seama că pot, că am putere de muncă şi îmi doresc să-mi desfăşor activitatea în această Secţie

„M-am înscris dintr-un impuls la început, dar apoi mi-am dat seama că pot, că am putere de muncă şi îmi doresc să-mi desfăşor activitatea în această Secţie pentru a şti că se respectă drepturile şi activitatea este una corectă, iar eu sunt un procuror echilibrat. Am încredere în mine, în puterea mea, în faptul că sunt un procuror cu experienţă, că am curajul să instrumentez orice fel de cauză”, a declarat procurorul, conform news.ro.

Ea a subliniat că în ciuda faptului că Secţia specială va investiga procurori, trebuie păstrată totuşi obiectivitatea.

„Avem de-a face cu colegi, dar asta nu înseamnă că ne pierdem obiectivitatea. Trebuie să fim imparţiali şi să nu ne lăsăm afectaţi sau influenţaţi de presiuni ale mass-mediei”, a spus Codruţa Simona Chindea.

Citește și
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Procurorul Ioan Viorel Cerbu, candidat la funcţia de procuror-şef : Cred că este nefiresc ca în sistemul judiciar să existe neîncrederea în obiectivitatea cu care se desfăşoară urmărirea penală. Nu am fost judecător, dar încrederea asta trebuie să existe şi în regularitatea actului de sesizare, să nu existe suspiciuni”

El a spus că vor exista, cel puţin la început, dificultăţi în funcţionarea noii Secţii de investigare a magistraţilor, însă s-a declarat convins că în câteva săptămâni Secţia va deveni pe deplin funcţională.

„Este vorba de spaţii, de personalul conex, auxiliar, de preluarea şi înregistrarea dosarelor, mă aştept la câteva sute de dosare. Ancheta nu trebuie să treneze, trebuie să se lucreze ritmic. Vom avea dificultăţi în mod sigur în ceea ce priveşte dosarele care presupun deplasări în ţară. E o dificultate şi va trebui să gestionăm situaţia. Avem nevoie şi de lucrători de poliţie care să ne sprijine, de poliţişti care să presteze activităţile specifice, care să ne ajute la utilizarea metodelor speciale de investigaţie, dacă va fi cazul. Nu e o misiune uşoară, sunt convins, însă cred că acest lucru se poate face şi în câteva săptămâni se va asigura deplina funcţionalitate a acestei secţii”, a declarat Ioan Viorel Cerbu.

Procurorul spune că înfiinţarea Secţiei reprezintă o oportunitate pentru a creşte încrederea magistraţilor, dar şi a cetăţenilor în profesionalismul şi obiectivitatea cu care se va face urmărirea penală, în condiţiile în care există o neîncredere în această imparţialitate cu care se desfăşoară urmărirea penală.

„Cred că este nefiresc ca în sistemul judiciar să existe neîncrederea în obiectivitatea cu care se desfăşoară urmărirea penală. Nu am fost judecător, dar încrederea asta trebuie să existe şi în regularitatea actului de sesizare, să nu existe suspiciuni”, a spus procurorul.

Întrebat dacă dezbaterile din spaţiul public despre abuzurile din justiţie pot slăbi lupta anticorupţie, procurorul a ocolit răspunsul, spunând că nu se simte afectat de critici.

„Va fi foarte important ca într-un termen scurt procurorii să se apuce de treabă. Un prim moment delicat, dificil este acela că procurorii vor prelua anchetele deja începute de alţi procurori. În mod clar, procurorul va stabili ce trebuie să facă mai departe. În ceea ce priveşte criticile, nu am fost niciodată deranjat de criticile care au privit munca mea şi nici nu am considerat că trebuie să am o replică publică la critici, chiar dacă de multe ori au fost nedrepte. Acum, există CSM şi alte mijloace prin care să se ia măsuri atunci când aceste critici depăşesc limita”, a explicat procurorul.

Procurorul Elena Iordache, candidat la funcţia de procuror-şef la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, consideră că încrederea cetăţenilor în justiţie şi în magistraţi este la un nivel „de nedorit”, adăugând de asemenea că Secţia pentru investigarea magistraţilor poate să ofere funcţiei de procuror demnitate. Ea a spus, însă, că e destul de dificil ca un magistrat să instrumenteze cauze în care sunt vizaţi propriii colegi.

„Reglementarea înfiinţării acestei Secţii reprezintă o garanţie legală reală a independenţei justiţiei, o reală protecţie a magistraţilor împotriva presiunilor, abuzurilor. Un argument al acestei reglementări avut în vedere de legiuitor a fost acela de a crea o practică unitară. Consider că fundamentul care trebuie să stea la baza funcţionării acestei Secţii este respectarea drepturilor, principiul egalităţii de arme, independenţa instanţelor”, a declarat Elena Iordache.

Procurorul este de părere că încrederea cetăţenilor în justiţie şi în magistraţi este la un nivel scăzut, „de nedorit”. Iordache a adăugat că Secţia specială de anchetare a magistraţilor poate oferi funcţiei de procuror demnitatea pe care a avut-o.

„Încrederea publicului este la un nivel de nedorit. (...) Secţia poate să îi ofere funcţiei de procurori demnitatea de altădată. Există şi astăzi ample discuţii despre instrumnetarea cauzelor care vizează magistraţii. Este o vulnerabilitate”, a spus Iordache.

Întrebat dacă şi-a simţit vreodată afectată independanţa de magistrat, procurorul a răspuns afirmativ.

„Dacă m-aţi fi întrebat acum câteva luni, aş fi spus nu. Dacă mă întrebaţi acum, voi spune da. Dar asta nu înseamnă că nu mi-am păstrat demnitatea”, a răspuns procurorul.

De asemenea, Elena Iordache a vorbit despre soluţiile de achitare în dosare în care sunt vizaţi magistraţi, soluţii pe care le consideră regretabile întrucât au dus la scăderea încrederii oamenilor în actul de justiţie. Ea a spus, însă, că e destul de dificil ca un magistrat să instrumenteze cauze în care sunt vizaţi proprii colegi.

„Este delicat să faci anchete în care sunt vizaţi colegi. Am făcut asta şi am trimis în judecată colegi şi nu este uşor”, a explicat procurorul.

Candidații înscriși:

Potrivit CSM, pentru funcţia de procuror-şef al secţiei şi-au depus candidatura procurorii Ioan Viorel Cerbu, Elena Iordache, Iuliana Magdalena Olteanu, Florina Piloş şi Florena Esther Sterschi.

Pentru funcţia de procuror în cadrul acestei secţii candidează: Codruţa Simona Chindea, Adina Florea şi Sorin Eugen Iaşinovschi.

Adina Florea este şi propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De asemenea, Florena Esther Sterschi, care candidează la şefia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, a fost propusă anterior de Tudorel Toader pentru funcţia de procuror-şef la Secţia de resurse umane şi documentare din cadrul PÎCCJ.

Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ atât propunerii ministrului Justiţiei în cazul Adinei Florea, cât şi celei care o vizează pe Florena Esther Sterschi.

Cele două propuneri se află acum la Preşedinţie, în analiza şefului statului.

Consiliul Superior al Magistraturii a declanşat, pe 12 octombrie, procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei de investigare a magistraţilor şi pentru ocuparea a cinci posturi de procurori în cadrul acesteia.

 

Articol recomandat de sport.ro
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Citește și...
Adina Florea candidează și la Secția de investigare a magistraților
Adina Florea candidează și la Secția de investigare a magistraților

Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi-a depus candidatura şi pentru funcţia de procuror în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Recomandări
Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja
Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja

Medicul Cătălin Cîrstoiu nu va mai fi candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost luată de Coaliție după o ședință maraton, care a durat peste 14 ore. 

Kievul se mai și refuză. Statele NATO care nu vor să furnizeze Ucrainei arma pe care o cere cu insistență
Kievul se mai și refuză. Statele NATO care nu vor să furnizeze Ucrainei arma pe care o cere cu insistență

În așteptarea ajutorului american, Kievul face presiuni la nivel european pentru a obține sisteme de apărare anti-rachetă. Ucraina are nevoie urgentă de șapte astfel de baterii și, până acum, a obținut un angajament și multe promisiuni.

Sondaj INSCOP: Alianța PSD-PNL conduce detajat în intenţii de vot la alegerile europarlamentare. Cine ocupă locul secund
Sondaj INSCOP: Alianța PSD-PNL conduce detajat în intenţii de vot la alegerile europarlamentare. Cine ocupă locul secund

Alianţa PSD-PNL este creditată că 46,6% din intenţiile de vot la alegerile europarlamentare, AUR cu 16,7%, iar Alianţa Dreapta Unită cu 13,8%, conform unui sondaj realizat de INSCOP în luna aprilie, la comanda News.ro.