Peste 70 de copii cu coronavirus, internaţi în spital, dintre care cinci la ATI

copii
Shutterstock

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, miercuri, că peste 70 de copii cu coronavirus sunt internaţi în spital, dintre care cinci la ATI. Cei cu forme severe provin din familii care nu s-au vaccinat, mamele cu care sunt internaţi fiind infectate.

”Ieri, numărul de copii internaţi în Terapie Intensivă depăşea 70”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

”Sunt peste 70 de copii cu infecţii cu coronavirus internaţi, unii sunt ventilaţi, alţii cu forme moderate, alţii cu forme uşoare. Copiii internaţi pe ATI provin din familii nevaccinate. Inclusiv de bebeluşi internaţi cu mamele pozitive nevaccinate”, a adăugat ministrul.

Potrivit acesteia, tulpina Delta, care este mult mai contagioasă, afectează copiii, unii ajungând să dezvolte chiar forme severe ale bolii, spre deosebire de valurile anterioare ale pandemiei când erau predominante alte tulpini ale bolii, informează News.ro.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că 77 de copii erau internaţi în spital, iar cinci erau în secţiile ATI.

Citește și
Elevi
Cuba nu îşi va redeschide şcolile înainte de vaccinarea tuturor copiilor de peste trei ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Regulile pentru noul an școlar. În ce condiții va începe școala, începând cu 13 septembrie
Regulile pentru noul an școlar. În ce condiții va începe școala, începând cu 13 septembrie

Toate unitățile de învățământ se vor închide când rata de infectare depășește 6 cazuri la mia de locuitori. Este anunțul miniștrilor Educației și Sănătății, în conferința comună de miercuri.

Cuba nu îşi va redeschide şcolile înainte de vaccinarea tuturor copiilor de peste trei ani
Cuba nu îşi va redeschide şcolile înainte de vaccinarea tuturor copiilor de peste trei ani

Cuba nu îşi va redeschide şcolile până când toţi copiii din ţară cu vârste de peste trei ani nu vor fi vaccinaţi împotriva noului coronavirus, a anunţat ministrul cubanez al Educaţiei, Ena Elsa Velazquez, informează AFP, conform Agerpres.

Protest la școala gimnazială din Filiași. Zeci de profesori și părinți cer să nu fie schimbat directorul unității
Protest la școala gimnazială din Filiași. Zeci de profesori și părinți cer să nu fie schimbat directorul unității

Protest la școala gimnazială din Filiași. Zeci de profesori și părinți s-au strâns în această dimineață și cer să nu fie schimbat directorul unității de învățământ. Decizia a fost luată de Inspectoratul Școlar. Angajații spun că măsura este politică.

Festivitățile de deschidere a anului școlar vor fi ținute cu mască, cel mult o oră jumătate
Festivitățile de deschidere a anului școlar vor fi ținute cu mască, cel mult o oră jumătate

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că ministerul a decis să permită organizarea de festivități în ziua de 13 septembrie, când începe anul școlar, cu respectarea a două condiții.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.