O femeie cu o alcoolemie uriașă a provocat un accident rutier, în Vrancea. Unde au găsit-o apoi polițiștii

Poliție

Poliţiştii vrânceni au întocmit dosar penal pentru o femeie de 44 de ani care s-a urcat la volan sub influenţa alcoolului, având o alcoolemie de 1,03 mg/L alcool pur în aerul expirat, şi a provocat un accident rutier.

Ulterior, femeia a părăsit locul accidentului, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"Duminică seara, în jurul orei 22,00, poliţiştii Biroului Rutier Focşani au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe DN 23 A din comuna Milcovul, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme şi un utilaj agricol, rezultând avarierea acestora, iar conducătoarea autoturismului care ar fi provocat accidentul rutier a părăsit locul producerii acestuia, continuându-şi deplasarea către municipiul Focşani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că o femeie de 44 ani, în timp ce conducea un autoturism în comuna Milcovul, pe direcţia Focşani către Gologanu, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un disc agricol ce se afla staţionat în afara părţii carosabile, pe care l-ar fi proiectat în gardul unui imobil. În urma impactului au fost avariate două autoturisme şi gardul unui imobil. Femeia şi-a continuat deplasarea către municipiul Focşani, fiind oprită în trafic la o distanţă de circa 3 kilometri de locul producerii accidentului", precizează informarea IPJ Vrancea.

Potrivit poliţiei, la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 1,03 mg/L alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care femeia a fost condusă la Spitalul Militar de Urgenţă Focşani, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La momentul opririi în trafic, a fost solicitată intervenţia unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea, femeii fiindu-i acordate îngrijiri medicale, însă aceasta a refuzat transportul la spital.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.