Explicațiile date de CN Aeroporturi Bucureşti în cazul femeii care a fugit cu bebelușul în brațe după avion, pe Otopeni

×
Codul embed a fost copiat

Un incident îngrijorător s-a petrecut pe platforma aeroportului din Otopeni. O femeie din Egipt a fost filmată în timp ce alerga cu un bebeluș de 3 luni în brate, printr-un loc nepermis, după ce a ratat îmbarcarea.

Reprezentații aeroportului au transmis că nu a fost dată nicio sancțiune, dar și că femeia respectivă a fost ajutată să ajunga la destinație, mai exact la Londra.

Un polițist de frontieră intervine rapid și încearcă să o calmeze, însă femeia ripostează, ba chiar se prăbușește.

Potrivit reprezentaților aeroportului, totul s-a întâmplat după ce femeia în vârstă de 29 de ani, de origine egipteană, nu a ajuns la timp la poarta de îmbarcare, deși angajații companiei au chemat-o în nenumărate rânduri.

Mai exact, după ce a trecut de controlul de securitate, unde a fost verificată, iar apoi de controlul vamal, femeia a întârziat, dintr-un motiv necunoscut încă la poarta de îmbarcare.

Citește și
Radu Mihăiță
Cine este luptătorul MMA care a jefuit o farmacie din Otopeni, înarmat cu un pistol. A fost arestat pentru 30 de zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Când, într-un final, a ajuns acolo cu bebelușul de numai 3 luni în brațe, și-a dat seama că nu va mai putea pleca.

Când a realizat că va pierde zborul, femeia s-a panicat și, cu bebelușul în brațe, a fugit direct la poarta de îmbarcare. Acolo a profitat de faptul că nu era nicun agent și a forțat toate porțile de trecere. Apoi a ajuns direct pe platforma aeroportuară.

Practic, femeia a trecut prin burduf și a coborât pe scări direct pe platforma aeroportuară și s-a îndreptat spre avionul care se pregătea să înainteze spre pistă.

De aici, a fost adusă înapoi cu greu de un polițist de frontieră. Totuși, rămâne un mister cum de nu a fost observată de nimeni atunci când a forțat ambele treceri.

Reporter: "În aceea zonă nu există agenți de securitate?".

Valentin Iordache, purtător de cuvânt al Compania Națională Aeroporturi Bucureşti: "Vorbim de o zonă de zeci de mii de metri pătrați unde există agenți de securitate, dar, în acel moment, lângă acea poartă, nu era un agent de securitate pentru că acesta este și motivul pentru care avem echipamente electronice pentru alarmare. Când a forțat prima ușă alarma a sunat în dispecerat imediat".

După ce a fost adusă înapoi în clădire de polițiștii de frontieră, femeia a fost preluată de angajații companiei care au încercat să o calmeze. Deocamdată, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru acest incident.

Valentin Iordache, purtător de cuvânt al Compania Națională Aeroporturi Bucureşti: "O să analizăm în ce măsură acest incident a afectat sau nu siguranța în aeroport, pentru că nu vorbim de securitate. Femeia era trecută prin controale de securitate. Vom analiza și vom vedea ce măsuri vor fi luate".

Incidentul nu a afectat traficul aerian și operațiunile de la sol iar cursa către Londra a decolat la timp. Cât despre femeie, aceasta ajuns în cele din urmă la destinatie împreună cu bebelușul ei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Descoperirea făcută de vameșii de pe Otopeni în bagajele unor pasageri veniți de la Istanbul. FOTO
Descoperirea făcută de vameșii de pe Otopeni în bagajele unor pasageri veniți de la Istanbul. FOTO

Inspectorii vamali de pe Aeroportul Otopeni au descoperit în bagajele unor pasageri sosiți de la Istanbul peste 800 de grame de bijuterii, în valoare de aproximativ 70.000 de lei.

Cine este luptătorul MMA care a jefuit o farmacie din Otopeni, înarmat cu un pistol. A fost arestat pentru 30 de zile
Cine este luptătorul MMA care a jefuit o farmacie din Otopeni, înarmat cu un pistol. A fost arestat pentru 30 de zile

Un practicant de arte marțiale, în vârsta de 34 de ani, este acuzat că a dat buzna într-o farmacie din Otopeni, a amenințat-o cu pistolul pe farmacistă și a golit casa de marcat.

Primarul orașului Otopeni și un director executiv, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu
Primarul orașului Otopeni și un director executiv, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Primarul orașului Otopeni, Silviu Constantin Gheorghe, a fost trimis în judecată, vineri, alături de Constantin Vlad - director executiv în cadrul instituției - pentru abuz în serviciu.

Un avion cu ruta New Delhi - Frankfurt a aterizat de urgență pe Otopeni, după ce un pasager a suferit un atac de cord
Un avion cu ruta New Delhi - Frankfurt a aterizat de urgență pe Otopeni, după ce un pasager a suferit un atac de cord

Un avion al companiei aeriene Lufthansa, care efectua un zbor pe ruta New Delhi (India) - Frankfurt (Germania), a aterizat miercuri dimineaţa pe Aeroportul Henri Coandă după ce un pasager a suferit un atac de cord

La aeroportul Henri Coandă se reduce capacitatea de a prelua bagajele. Ce trebuie să știe pasagerii care zboară din Otopeni
La aeroportul Henri Coandă se reduce capacitatea de a prelua bagajele. Ce trebuie să știe pasagerii care zboară din Otopeni

Deşi vara a trecut şi odată cu ea şi vacanţele, urmează o perioadă dificilă pentru cei care au programat un zbor din aeroportul Henri Coandă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.