Cornel Dinu a fost operat de urgență. Care este starea fostului președinte Dinamo

cornel dinu
Inquam Photos / George Călin

Cornel Dinu a fost operat de urgență, joi seară, la Spitalul Floreasca din București. Fostul președinte Dinamo își va petrece următoarele zile în spital.

Joi, Cornel Dinu a suferit o hemoragie, după ce cu o zi în urmă acuza dureri stomacale. El a fost dus cu salvarea la Spitalul de Urgență Floreasca.

Fostul antrenor de la Dinamo a fost operat joi noaptea. O gastroscopie și o colonoscopie au scos la iveală existența unor diverticuli care au cauzat hemoragia și care au fost extirpați în timpul intervenției chirurgicale.

„Am avut noroc cu prietenul meu Gabriel Constantinescu. A venit aseară la ora zece special pentru mine, după o zi întreagă de consultații ca să mă examineze și apoi să mă opereze. E cel mai bun gastroenterolog din România. El mi-a făcut și prima colonoscopie, în 2009. Mi-a explicat că 10% problemele astea sunt de la esofag, 60% de la stomac și 30% de la colon. Nu vreau să mă gândesc că și tata, și fratele meu au murit din cauza cancerului de colon. Gabi e un tip nemaipomenit, un medic excepțional, îl cunoaște toată România. Mare rapidist, îl iubea pe Fănuș Neagu. Mi-a zis că pentru alt dinamovist în afară de mine nu făcea efortul ăsta. Nu cred că mă lasă acasă până după Paște”, a spus Cornel Dinu pentru Fanatik.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.