Copil mort în Gorj, după ce a fost lovit din greșeală cu mașina de fratele său, iar ambulanța venită nu avea medic și dotări

ambulanta romania
Shutterstock

Un băieţel de un an şi patru luni din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit cu maşina de fratele său, în mod accidental, iar primarul comunei afirmă că micuţul nu a putut fi salvat întrucât ambulanţa trimisă nu avea medic şi dotări corespunzătoare.

Reprezentanţii SAJ susţin că băiatul a fost găsit în stop cardio-respirator şi cu hemoragie, fără ca rudele să precizeze din ce motiv se afla în acea stare, iar manevrele de resuscitare făcute nu au dat rezultat.

Incidentul a avut loc în 11 august, când poliţiştii din Motru au fost sesizaţi, printr-un apel la 112, de către un bărbat de 36 de ani, din comuna Slivileşti, despre faptul că un copil este inconştient.

Poliţiştii au stabilit că un tânăr de 18 ani, din comuna Slivileşti, în timp ce se afla în curtea locuinţei de domiciliu, ar fi manevrat autoturismul familiei, moment în care nu l-ar fi observat pe fratele său de 1 an şi 4 luni şi l-ar fi lovit accidental.

”Echipajul medical ajuns la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare, însă din păcate a fost declarat decesul copilului. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis, vineri, IPJ Gorj.

Citește și
accident
Momentul accidentului înfiorător în care a murit un copil de 1 an. Era ținut în brațe de mama lui, pe bancheta din spate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Copilul a murit în ambulanța fără medic și dotări

Potrivit presei locale, primarul localităţii Slivileşti, Sorin Bucurescu, afirmă că ambulanţa care a venit de la Motru era doar cu asistentă şi şofer, iar copilul era în stare gravă.

El spune că a sunat personal la 112 pentru a solicita o ambulanţă cu medic şi cu dotări pentru a salva viaţa micuţului, dar i s-a răspuns că nu este niciun medic pe tură. Primarul afirmă că, astfel, copilul a murit în ambulanţă.

Reprezentanţii SAJ Gorj au transmis, pentru Pandurul.ro, că persoana care a sunat la 112 nu a dat detalii despre starea copilului şi nu a răspuns la întrebările dispecerului, acolo fiind trimis un echipaj B2 de la Motru.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, cu hemoragie la nivelul cavităţii bucale, iar manevrele de resuscitare nu au dat rezultat. Reprezentanţii SAU au afirmat că rudele micuţului nu au precizat din ce motiv se afla copilul în acea stare

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Copilul de 1 an, ținut în brațe de mamă în mașină, a murit pe loc după ce a fost proiectat prin lunetă
Copilul de 1 an, ținut în brațe de mamă în mașină, a murit pe loc după ce a fost proiectat prin lunetă

Un lanț de greșeli impardonabile a dus la moartea unui copil de un an, în județul Dâmbovița! Cel mic era ținut în brațe de mamă, pe bancheta din spate, când mașina în care se aflau a intrat cu viteză într-un cap de pod și aproape că s-a dezintegrat!

Momentul accidentului înfiorător în care a murit un copil de 1 an. Era ținut în brațe de mama lui, pe bancheta din spate
Momentul accidentului înfiorător în care a murit un copil de 1 an. Era ținut în brațe de mama lui, pe bancheta din spate

Un lanț de greșeli a dus la moartea unui copil de nici doi ani, pe o șosea din județul Dâmbovița.  

Drumul parcurs la volan de copilul de 13 ani care a furat mașina și a intrat într-un stâlp, în București
Drumul parcurs la volan de copilul de 13 ani care a furat mașina și a intrat într-un stâlp, în București

Un copil de 13 ani a fost la un pas să-și piardă viața, după ce a intrat cu o mașină furată într-un stâlp de electricitate din Capitală. Vehiculul a dărâmat apoi și un gard, spre lacul Străulești, și a rămas suspendat pe jumătate deasupra apei.

Un copil de 13 ani s-a urcat la volanul unui bolid și a intrat într-un stâlp. Cu el mai era un minor de 12 ani | VIDEO
Un copil de 13 ani s-a urcat la volanul unui bolid și a intrat într-un stâlp. Cu el mai era un minor de 12 ani | VIDEO

Un copil de 13 ani a provocat un grav accident rutier. Lângă el era un alt minor, de 12 ani  

Un copil de 8 ani a fost transportat la spital, după ce mașina în care se afla a fost lovită de un șofer băut, în Timiș
Un copil de 8 ani a fost transportat la spital, după ce mașina în care se afla a fost lovită de un șofer băut, în Timiș

Un tânăr şofer în vârstă de 19 ani, aflat băut la volan, a provocat un accident pe o stradă din municipiul Timişoara, un copil în vârstă de 8 ani fiind rănit şi transportat la spital în urma impactului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.