(P) Ce flori puteți oferi dacă mergeți la o înmormântare? Sfaturi de la o firmă de servicii funerare

ad

Chiar dacă, spre deosebire de o aniversare, o nuntă sau un botez, o înmormântare reprezintă un prilej de mare tristețe, tot se cuvine să vă prezentați cu flori, dacă sunteți invitați la un asemenea eveniment.

Însă bineînțeles că atât numărul acestora, cât și felul lor, aranjamentul și mesajul care le va însoți trebuie să fie complet diferite decât în cazul unei ocazii fericite.

De departe cea mai cunoscută cutumă legată de acest subiect este faptul că, în memoria unei persoane decedate, se va aduce un număr par de flori.

O cunoscută firmă de servicii funerare din București ne împărtășește, însă, și alte reguli și obiceiuri legate de buchetele, coroanele și jerbele de flori pentru înmormântare.

În primul rând, acestea reprezintă atașamentul și prețuirea dumneavoastră față de persoana trecută în neființă, prin urmare aranjamentul trebuie să fie unul spectaculos, chiar dacă ocazia este una tristă. Florile alese trebuie să fie proaspete, în niciun caz ofilite, și să emane un miros plăcut, dar nu foarte puternic, astfel încât să nu îi deranjeze pe cei prezenți.

Citește și
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Deși există și varianta florilor artificiale, casa de servicii funerare vă recomandă cu mare încredere să optați pentru plante naturale, întrucât doar acestea poartă intrinsec adevăratul mesaj care trebuie transmis.

Spre deosebire de o aniversare, unde trebuie să țineți cont de preferințele persoanei căreia le oferiți, în cazul unei înmormântări puteți alege fără niciun fel de problemă florile dumneavoastră preferate, atât timp cât sunt potrivite unei astfel de situații.

Firma de servicii funerare recomandă cu precădere cinci tipuri de flori: trandafirii, care simbolizează iubirea (roșii) sau puritatea (albi), crizantemele, care sunt sinonime cu sinceritatea, garoafele, ca o dovadă de afecțiune, irișii, pe post de mesageri ai speranței, și calele, drept un simbol al renașterii și învierii.

În cazul în care vă doriți ceva rezistent, care să trăiască fără probleme câteva ore sau chiar zile fără ape, puteți opta pentru garoafe sau crizanteme.

Revenind la capitolul culori, acestea au o simbolistică bogată, însă în majoritatea cazurilor se aleg nuanțele preferate ale celor care oferă florile sau ale persoanei trecute în neființă. Din experiența casei de servicii funerare, cele mai apreciate culori sunt roșu, alb și galben.

Pe lângă buchetele clasice, puteți opta și pentru coroane. Conform firmei de servicii funerare Casa Bucur din Capitală, acestea sunt cele mai populare aranjamente florale din oferta sa. De cele mai multe ori, coroanele au formă de lacrimă, însă pot fi și rotunde, în formă de inimă sau personalizate. Pe de altă parte, jerbele sunt alternative mai ieftine și pot fi organizate tot sub forma unei lacrimi, pe suport de brad verde sau alte flori.

În ceea ce privește mesajele către persoana trecută în neființă, acestea vor fi scrise pe o panglică, iar numele dumneavoastră sau al familiei dumneavoastră - pe cea de-a doua panglică. Printre cele mai cerute mesaje, firma de servicii funerare enumeră: "Cu adâncă durere în suflet", "Nu te vom uita niciodată", "Dumnezeu să te odihnească în pace" și "Regrete eterne".

Pentru mai multe detalii și sfaturi legate de florile și aranjamentele florale pe care le puteți oferi cu ocazia unei înmormântări, nu ezitați să contactați agenții firmei de servicii funerare, care vă vor îndruma.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Lansarea noului Lexus LBX
(P) Lansarea noului Lexus LBX

Lansăm în România un model revoluționar marca Lexus. Noul LBX este un crossover compact, care redefinește standardele în clasa sa, oferind un echilibru perfect între exigențele vieții urbane și aventura în natură.

(P) Zilele Enayati Medical City aduc împreună profesioniștii pentru schimb de cunoștințe și colaborare în medicină
(P) Zilele Enayati Medical City aduc împreună profesioniștii pentru schimb de cunoștințe și colaborare în medicină

Acest eveniment de prestigiu își propune să reunească profesioniști medicali din întreaga țară în cadrul unor sesiuni științifice de excepție și dezbateri de ultimă oră în domeniul medical privat.

(P) Altex dă startul campaniei Black Friday de primavara
(P) Altex dă startul campaniei Black Friday de primavara

Altex, liderul pieței electro-IT din România, dă startul evenimentului devenit tradiție, Black Friday de Primavara, care începe joi, 18 aprilie.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline
SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline

SUA au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, în mod deloc surprinzător, un veto în Consiliul de Securitate cererii palestiniene, criticată de Israel.