Traficant de droguri la 17 ani. Substanțele găsite în posesia unui adolescent din Brașov. A atras atenția prin comportament

droguri brasov
StirilePROTV

Un tânăr de 17 ani a fost arestat pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, după ce a fost depistat într-o maşină în care au fost descoperite câteva zeci de grame de cannabis şi de amfetamină, porţionate şi ambalate pentru vânzare.

Minorul, împreună cu un alt tânăr, de 19 ani, au fost depistaţi duminică seara, în jurul orei 23,00, de un poliţist aflat în timpul liber.

"La data de 21 aprilie, în jurul orei 23,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov - Secţia 3 Poliţie au fost sesizaţi de către un poliţist, aflat în timpul liber, cu privire la faptul că, pe o stradă din municipiul Braşov, s-ar afla doi tineri, ce ar avea un comportament nefiresc. Imediat după sesizare, în zona indicată, s-a deplasat un echipaj de poliţie care, cu ajutorul poliţistului aflat pe urmele celor bănuiţi, au depistat şi interceptat persoanele în cauză, respectiv doi tineri, de 17 şi 19 ani, din municipiul Braşov. Pentru că cei identificaţi se aflau într-un autovehicul, iar din interiorul acestuia se simţea un miros înţepător, specific de canabis, poliţiştii au efectuat un control al vehiculului, în urma căruia au fost descoperite mai multe tipuri de substanţe susceptibile a face parte din categoria celor interzise, diferite sume de bani, plasate în diferite ambalaje, cât şi un cântar de mare precizie", se relatează în comunicatul IGPR.

Tânărul de 19 ani, identificat la volanul autovehiculului pe care îl conducea, a fost testat, rezultând indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Pentru că aceasta nu reprezintă probă în dosarul penală, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.

Citește și
baron
Un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez și pe Mark Rutte a fost eliberat accidental
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Având în vedere natura substanţelor descoperite, a fost solicitat sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate - Braşov, iar cercetările au stabilit că în vehicul se aflau 60 de grame de canabis, 20 de grame de amfetamină şi 7 grame rezină de canabis, porţionate şi ambalate în scopul comercializării. În continuare, faţă de cele constatate, cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise, în cazul conducătorului auto, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, cât şi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc", se mai arată în comunicatul IGPR.

Faţă de minorul de 17 ani, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov au dispus, luni, reţinerea, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc.

"Ieri (luni -n.r.) judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile", se mai precizează în comunicatul DIICOT.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Toți senatorii ruși vor fi testați pentru Covid și alte boli înainte de a se întâlni cu Putin. Ce se întâmplă pe 7 mai
Toți senatorii ruși vor fi testați pentru Covid și alte boli înainte de a se întâlni cu Putin. Ce se întâmplă pe 7 mai

Toți senatorii ruși care vor participa pe 7 mai la ceremonia de învestire a președintelui Vladimir Putin vor fi testați în prealabil împotriva Covid sau a altor boli, a anunțat marți președintele Comisiei pentru Legislație din Camera Superioară.

 

Un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez și pe Mark Rutte a fost eliberat accidental
Un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez și pe Mark Rutte a fost eliberat accidental

Un șef notoriu al unui cartelul care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitorea tronului olandez și pe prim-ministrul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare din Spania, scrie Politico.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.