O judecătoare din Suceava se droga în fața celor trei copii ai ei. Interlopii îi dădeau șpagă și bilete la festivaluri

judecatoare
Shutterstock

Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava se droga până și în fața celor trei copii pe care îi are, iar interlopii pe care îi proteja îi ofereau, printre altele, bijuterii, servicii de pază, bilete la festivaluri și plata deplasărilor sale.

 

Judecătoarea Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava, arestată din octombrie 2023, se droga chiar și în fața celor trei copii mici ai ei, alături de interlopii cărora le punea casa la dispoziție pentru a consuma stupefiante, scrie Monitorul de Suceava.

Judecătoarea priza frecvent cocaină de față cu copiii ei minori, iar în casă avea mereu cantități nedeterminate de droguri, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată întocmit de Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casație și Justiție.

Procurorii nu știu încă modul în care judecătoarea Ana Maria Chirilă, care de la 1 septembrie 2023 trebuia să fie promovată la Curtea de Apel Suceava, a ajuns în cercul traficanților de droguri, dar sunt siguri de faptul că a devenit unul dintre membri de bază ai grupării.

Judecătoarea avea o relație intimă cu unul dintre interlopii protejați, pe care îi informa despre supravegherea lor sau parchezițiile pe care procurorii le plănuiau împotriva lor. Mai mult, a restituit interlopilor prin hotătâre judecătoarească mașini și alte bunuri furate în valoare de zeci de mii de euro, iar în unele cazuri dispunea eliberarea acestora din arest.

Citește și
Condamnările anului 2022. VIP-urile care au lăsat confortul de acasă pentru anii de pușcărie
Un alt treilea inculpat, arestat preventiv în dosarul judecătoarei din Suceava. Suma importantă pe care a primit-o
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bijuterii pentru ea și fetele ei și bilete la festivaluri

Procurorii au prezentat și bunurile primite ca șpagă de către judecătoarea Ana Maria Chirilă de la interlopii săi, în afară de cele menționate anterior:

În luna noiembrie 2021 - cercei pentru ea și pentru cele două fiice; în anul 2023 – o brățară cu pietre prețioase, contravaloarea sejurului la Iași – iulie 2023 și a cheltuielilor aferente participării la concert, servicii de pază și protecție pentru deplasarea de la Constanța din data de 19 august 2023, în anul 2023: folosința gratuită a unui autoturism pentru deplasarea la Cluj-Napoca și a unui autoturism pentru deplasarea la festival”.

Atât procurorii, cât și judecătorii consideră că magistrata trebuie să rămână în arest pentru că faptele sale sunt foarte grave, în special prin prisma funcției sale.

Faptele inculpatei, care este judecător, deci un pilon important al statului de drept, sunt grave și generează în mod firesc o reacție de neîncredere a societății în corectitudinea magistraților, în contextul existenței unei generalizări a fenomenului corupției la nivelul societății românești, încrederea în actul de justiție ajungând, în mod regretabil, să fie afectată, în condițiile în care justiția nu poate funcționa fără încrederea cetățenilor”, au arătat procurorii secției speciale de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Judecătoarea dintr-un proces de custodie a copiilor a încercat să o seducă pe mamă printr-o aplicație de swingeri. Ce a urmat
Judecătoarea dintr-un proces de custodie a copiilor a încercat să o seducă pe mamă printr-o aplicație de swingeri. Ce a urmat

O judecătoare din New York s-a recuzat dintr-un proces de custodie, după ce mama implicată a dezvăluit că magistratul a încercat să o seducă prin intermediul unei aplicații pentru swingeri.

 

Un alt treilea inculpat, arestat preventiv în dosarul judecătoarei din Suceava. Suma importantă pe care a primit-o
Un alt treilea inculpat, arestat preventiv în dosarul judecătoarei din Suceava. Suma importantă pe care a primit-o

Un alt treilea inculpat a fost arestat preventiv de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul în care este cercetată o judecătoare din Suceava.

Cine este judecătoarea care a furnizat informații suspecților. Anchetatorii cred că avea o relație cu un interlop
Cine este judecătoarea care a furnizat informații suspecților. Anchetatorii cred că avea o relație cu un interlop

Scandal uriaș în justiție. O judecătoare de la Tribunalul Suceava a fost reținută după ce ar fi fost prinsă că le dezvăluia traficanților de droguri din oraș informații despre anchetele DIICOT, inclusiv despre percheziții.

Judecătoare reținută în Suceava. Ar fi dat suspecților informații din dosare ale DIICOT și ar fi consumat droguri
Judecătoare reținută în Suceava. Ar fi dat suspecților informații din dosare ale DIICOT și ar fi consumat droguri

O judecătoare de la Tribunalul Suceava a fost reținută pentru 24 de ore. Ea este acuzată că ar fi dat persoanelor vizate informaţii din dosare instrumentate de DIICOT, inclusiv că urmează percheziţii şi că sunt supravegheaţi.

Surse: Percheziţii la o judecătoare din Suceava, care ar avea legături cu traficanţi de droguri
Surse: Percheziţii la o judecătoare din Suceava, care ar avea legături cu traficanţi de droguri

Procurorii Parchetului General efectuează miercuri percheziţii la locuinţa unei judecătoare de la Tribunalul Suceava, într-un dosar privind sprijinirea unei grupări de traficanţi de droguri, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.