Cum arată o femeie, după ce a slăbit 54 de kilograme. I s-a propus să fie model. FOTO

Transformare miraculoasă a unei mame. Cum a slăbit 54 de kilograme. - 8
Profimedia

Bonnie Stainer, o femeie de 35 de ani din Marea Britanie, a avut parte de o transformare miraculoasă în doar patru ani.

În decembrie 2015, femeia, care își crește singură cei doi copii, cântărea 105 kilograme. Era pe cale de a renunța la cariera sa de DJ, însă a decis că este momentul pentru o schimbare.

Deschideți galeria foto pentru a vedea imaginile.

Astfel, Stainer a început să meargă la sală de șase ori pe săptămână, și-a schimbat obiceiurile alimentare și a ajuns în câțiva ani să slăbească 54 de kilograme, potrivit Profimedia.

„Nu am avut probleme cu greutatea până la prima sarcină. Mâncam tot ce nu trebuia să mănânc, ceea ce îmi făcea plăcere atunci, însă kilogramele s-au adăugat. După ce am născut, am încercat să slăbesc și să mă simt din nou bine în pielea mea, dar în șase luni eram iarăși însărcinată cu a doua fiică și am reluat aceleași obiceiuri. Câțiva ani, am lucrat ca DJ, dar apoi mi-am pierdut încrederea. Apoi am decis să strâng bani pentru o organizație și m-am înscris la Maratonul din Londra, din 2017. Am ieșit pe locul 12, dar am continuat să fac exerciții fizice și să mănânc sănătos”, a mărturisit ea pentru The Sun.

Citește și
Monica Bellucci
Monica Bellucci, spectaculoasă la Festivalul de Film de la Veneţia. Mesajul despre noul film
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu timpul, a început să bea mai multă apă, să țină dietă și să meargă la sală de șase ori pe săptămână.

„Uneori mă trezesc la 06.00 dmineața să fac 30 de minute de exerciții”, a mai spus ea.

De când și-a schimbat stilul de viață, Bonnie a început să aibă multe oportunități în carieră. A primit oferte să lucreze ca model, iar contul de Instagram e urmărit de 20.000 de persoane.

„Nu am crezut că am vreo șansă să devin Modelul Anului desemnat de revista Glamour UK. Oamenii cred că sunt arogantă din cauza succesului recent, dar sunt foarte rațională”, a mai spus ea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Are 65 de ani, dar arată ca o adolescentă. Supermodelul care a atras toate privirile. FOTO
Are 65 de ani, dar arată ca o adolescentă. Supermodelul care a atras toate privirile. FOTO

Christie Brinkley, un fost supermodel american în vârstă de 65 de ani, a atras toate privirile la finalul săptămânii.

Monica Bellucci, spectaculoasă la Festivalul de Film de la Veneţia. Mesajul despre noul film
Monica Bellucci, spectaculoasă la Festivalul de Film de la Veneţia. Mesajul despre noul film

Noul Joker şi-a făcut apariţia la festivalul de film de la Veneţia. Este vorba despre celebrul actor american Joaquin Phoenix, care a slăbit 24 de kilograme pentru a intra în pielea maleficului personaj.

Cântăreața Adele are o siluetă de invidiat. Cum a slăbit după divorțul de soțul ei. FOTO
Cântăreața Adele are o siluetă de invidiat. Cum a slăbit după divorțul de soțul ei. FOTO

Cântăreața Adele a atras toate privirile după ce a apărut la un concert al formației Spice Girls, care a avut loc sâmbătă, pe stadionul Wembley.

Anamaria Prodan dezvăluie cum a reușit să slăbească. Ce spune despre divorț
Anamaria Prodan dezvăluie cum a reușit să slăbească. Ce spune despre divorț

Anamaria Prodan a slăbit 17 kilograme și adoptă ținute din ce în ce mai îndrăznețe. Cea mai recentă aparție a ei, la o petrecere privată din București, a întors toate privirile cu o rochie transparentă.

Cum arată Alessandra Ambrosio, „îngerul” Victoria’s Secret, la 38 de ani. GALERIE FOTO
Cum arată Alessandra Ambrosio, „îngerul” Victoria’s Secret, la 38 de ani. GALERIE FOTO

Supermodelul brazilian Alessandra Ambrosio a împlinit, joi, vârsta de 38 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.