Iulian Dumitrescu, cercetat pentru corupţie, va fi candidatul PNL pentru un nou mandat de președinte al CJ Prahova

Iulian Dumitrescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova
Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie, va candida pentru un nou mandat la şefia CJ, anunţă, miercuri seară, PNL Prahova.

"Primarii liberali din judeţul Prahova au trimis o scrisoare deschisă conducerii Partidului Naţional Liberal în care îşi manifestă susţinerea pentru candidatura lui Iulian Dumitrescu în vederea unui nou mandat de preşedinte de CJ. Solicitarea a fost materializată şi printr-o decizie luată astăzi, 20.03.2024, în unanimitate, în cadrul Colegiului Director Judeţean al PNL Prahova", se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL Prahova, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, printre argumentele aleşilor locali de susţinere a candidaturii lui Iulian Dumitrescu se numără "performanţa fără precedent" a acestuia în atragerea de fonduri europene, dar şi valoarea totală a proiectelor contractate în ultimii trei ani şi jumătate, care depăşeşte trei miliarde de euro, fiind "de zece ori mai mare decât în mandatul anterior".

"De asemenea, au fost demarate lucrările la centurile ocolitoare de la Comarnic, Azuga-Buşteni, Păuleşti, Mizil şi Câmpina, reabilitarea extinderii reţelelor de apă şi canal în 42 de localităţi din judeţul Prahova, înfiinţarea reţelei de gaze naturale în 9 localităţi de pe Valea Slănicului, dar şi investiţiile fără precedent la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constantin Andreoiu Ploieşti, condus de Bogdan Nica. (...) În opinia semnatarilor scrisorii, Iulian Dumitrescu este garanţia că proiectele începute vor fi duse la bun sfârşit şi că localităţile Prahovei vor continua să se dezvolte şi să prospere", se menţionează în comunicat.

Conform acestuia, semnatarii scrisorii de susţinere spun că judeţul Prahova are nevoie de continuitate.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Sunt proiecte importante şi mari, aşa cum nu au existat nicicând după Revoluţie. Pentru toate am muncit mult şi greu, împreună, în echipă. Ele au fost posibile datorită unei colaborări bune şi eficiente între unităţile administrativ-teritoriale şi Consiliul Judeţean condus de Iulian Dumitrescu. În acest moment, Prahova nu îşi permite experimente administrative şi costurile unor blocaje sunt absolut uriaşe. Judeţul nostru are nevoie de continuitate", se arată în scrisoarea deschisă a primarilor PNL din Prahova, conform comunicatului citat.

Iulian Dumitrescu este cercetat de DNA sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii şi are interdicţie să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova.

După ce a fost pus sub acuzare, Dumitrescu a anunţat că demisionează din toate funcţiile deţinute în PNL, şi anume, de prim-vicepreşedinte PNL şi preşedinte al PNL Prahova.

''Având în vedere existenţa dosarului în care DNA mi-a adus acuzaţiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă'', a scris atunci pe Facebook Iulian Dumitrescu.

Tot sub control judiciar sunt cercetate în acest dosar alte două persoane, sora lui Dumitrescu, pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi cumnatul acestuia, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegeri locale în Suceava, 2024. Cine sunt cei cei șapte candidați la funcția de primar
Alegeri locale în Suceava, 2024. Cine sunt cei cei șapte candidați la funcția de primar

Potrivit datelor centralizate de Expert Forum, în urma informațiilor publicate de Biroul Electoral Central, în municipiul Suceava s-au înscris în cursa electorală pentru funcția de primar, la alegerile din iunie 2024, șapte candidați.  

Alegeri locale în Ploiești, 2024. Cine sunt cei cei zece candidați la funcția de primar
Alegeri locale în Ploiești, 2024. Cine sunt cei cei zece candidați la funcția de primar

Potrivit datelor centralizate de Expert Forum, în urma informațiilor publicate de Biroul Electoral Central, în Ploiești s-au înscris în cursa electorală pentru funcția de primar, la alegerile din iunie 2024, zece candidați.  

Poliția a declanșat urgent verificări, după ce Diana Șoșoacă a fost filmată purtând o uniformă și o cască de polițist
Poliția a declanșat urgent verificări, după ce Diana Șoșoacă a fost filmată purtând o uniformă și o cască de polițist

Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a dispus de urgenţă efectuarea de verificări, după ce preşedintele partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, a fost filmată purtând o cască de polițist.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.